fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Elevii intră astăzi în vacanța de vară. Când se întorc la cursuri

Citește Și

- Reclamă -

Vineri, 16 iunie, este ultima zi de școală în învățământul preuniversitar, pentru majoritatea preșcolarilor și elevilor. Spunem asta deoarece absolvenții de gimnaziu și liceu au încheiat cursurile mai devreme, pentru a susține examenele naționale. Și unii preșcolari vor continua să meargă la grădiniță cel puțin până la 1 iulie sau chiar până la jumătatea lunii viitoare, acolo unde sunt destule solicitări în acest sens. Unele unități cu program prelungit au luat această decizie pentru a veni în sprijinul părinților care nu au cu cine să-și lase copiii în cele aproape trei luni libere, de peste vară.

Și dacă a venit vorba de durată, trebui spus că vacanța mare va ține, anul acesta, până duminică, pe 10 septembrie.

- Reclamă -

Preșcolarii și elevii vor reveni la cursuri pe 11 septembrie. Conform ordinului ministrului Educației, structura anului școlar următor este:

Semestrul I (19 săptămâni dispuse în perioada 11 septembrie 2017-2 februarie 2018)

Cursuri – luni, 11 septembrie 2017 – vineri, 22 decembrie 2017

- Reclamă -

În perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2017, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 23 decembrie 2017 – duminică, 7 ianuarie 2018

Cursuri – luni, 8 ianuarie 2018 – vineri, 2 februarie 2018

Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 3 februarie 2018 – duminică, 11 februarie 2018

- Reclamă -

Semestrul al II-lea (17 săptămâni dispuse în perioada 12 februarie 2018 – 22 iunie 2018)

Cursuri – luni, 12 februarie 2018 – vineri, 6 aprilie 2018

Vacanţa de primăvară – marți, 10 aprilie 2018 – duminică, 22 aprilie 2018

Cursuri – luni, 23 aprilie 2018 – vineri 22 iunie 2018

Vacanţa de vară – sâmbătă, 23 iunie 2018 – duminică, 9 septembrie 2018

Programul național „Şcoala altfel” va fi structurat ca o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ, în intervalele următoare:

– Pentru învățământul preșcolar și primar:

o 13 noiembrie 2017 – 24 noiembrie 2017

o 26 februarie 2018- 30 martie 2018

o 14 mai 2018 – 8 iunie 2018

– Pentru învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal:

o 16 octombrie 2017 – 24 noiembrie 2017

o 26 februarie 2018- 30 martie 2018

o 14 mai 2018 – 8 iunie 2018

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut