fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Ema, o cățelușă sterilizată la o clinică din Ploiești, a murit în urma intervenției. Proprietarii câinelui acuză clinica

Citește Și

- Reclamă -

Ema, o cățelușă sterilizată la o clinică din Ploiești, a murit în urma intervenției, deși procedura este una obișnuită și care, de regulă, nu presupune complicații. Potrivit proprietarilor cățelușei, li s-a spus de la clinică faptul că Ema a făcut un stop cardiorespirator, dar a fost resuscitată imediat și au fost chemați să stea lângă ea. Cățelușa era aproape paralizată și oamenii spun că timp de patru ore nimeni nu a monitorizat-o, până când la ora 18.00 li s-a spus să o ia acasă și că se va face bine. Dar starea Emei s-a înrăutățit și au dus-o la o clinică din București, unde oamenii susțin că li s-a spus că probabil a stat mai mult timp fără oxigen și a fost afectată neurologic. După șase zile, Ema a murit. Stăpânii cățelușei sunt revoltați și, împreună cu un avocat, au solicitat raportul medical întocmit de clinică, dar se pare că firma refuză să-l pună la dispoziție. Oamenii spun că astăzi îl vor solicita din nou și au povestit cum au decurs lucrurile.

„Ema, cea mai iubită cățelușă, acum nu mai este… haideți să vă spun povestea ei…
Am hotărât să o sterilizăm, considerând această intervenție una destul de banală, ca apendicita la om…

- Reclamă -

Am programat-o și am dus-o la KINOVET, în Ploiești. Am fost sunați la ora 13:00 și ne-au spus că operația s-a încheiat, că Ema a intrat în stop cardiorespirator la sfârșitul operației, că nu a durat mult și au reușit să îi repornească inima, ne-au mai spus că e ok, doar speriată și să venim să stăm cu ea. Am ajuns acolo la ora 14:00, Ema ne-a recunoscut, însă nu era tocmai ok, saliva foarte mult, era foarte încordată, nu stătea în picioare… Ni s-a spus că este de la anestezic, că îl metabolizează mai greu, dar își revine.

Am stat acolo până la ora 18:00, lângă ea, nicio schimbare, o perfuzie abia îi picura, nimeni nu a monitorizat-o, nimeni nu i-a verificat tensiunea, pulsul, respirația, reflexele, am tot întrebat dacă e în regulă să fie așa după atâtea ore, ni s-a spus că da. Ne-au dat-o și ne-au trimis acasă… starea ei era la fel, am intrat în panică, am sunat înapoi doctorul după câteva ore și ne-a spus că va reveni cu un telefon peste o oră jumate. Nu am mai putut sta așa, am plecat spre București, la PETSTUFF, o clinică pe care v-o recomand din toată inima.

A fost văzută imediat, examinată, ecografie, analize, am hotărât să o lăsăm acolo peste noapte să fie supravegheată, fiind convinși că își va reveni. Dimineață am fost anunțați că starea ei este la fel și tot așa zilnic, înrăutățindu-se. Am discutat cu doctori, profesori, toți spunând că probabil creierul ei a stat fără oxigen mai mult de 1-2 minute, cum ne-a fost spus de la Ploiești. Timp de 6 zile, starea ei s-a deteriorat, am sperat până în ultimul moment că își va reveni, au încercat toate tratamentele care merg pe probleme neurologice, am făcut inclusiv RMN… Ema noastră nu a mai rezistat…

- Reclamă -

Mesajul pe care vreau să îl transmit prin povestea ei este să aveți grijă unde vă duceți animăluțul. Poate dacă Ema ar fi fost monitorizată după intervenție și tratată corespunzător, ar mai fi avut o șansă, ea a fost tratată corespunzător la București, după 10 ore de la intervenție. Sunt multe detalii, dar deja am scris destul, vă las pe voi să trageți concluziile!

TE IUBIM EMA, MEREU TE VOM IUBI!”, a postat ploieșteanca pe facebook. 

Discutând cu un reporter al ziarului Incomod, aceasta a mai spus că lângă clinica unde a fost sterilizată Ema mai este un cabinet, care aparține de aceeași firmă, unde se spală și se tund animalele.

„Miroase groaznic și este mult jeg, am fost cu alt câine acolo să îl tund și m-am certat cu bărbatul care tundea animalele pentru că l-a spălat cu apă rece și mai mult l-a chinuit. Am plecat cu câinele de acolo ud, netuns, pentru că nu mai suportam să îl văd chinuit.”, a mai povestit ploieșteanca.

- Reclamă -

În replică, Sebastian Degenaru, administratorul clinicii Kinovet, spune că sunt câini cu probleme la anestezie, sens în care se fac analize înaintea intervențiilor, dar că proprietarii câinelui au refuzat aceste analize.

„Sunt câini cu probleme la anestezie, eu recomand înainte analize, să vedem dacă sunt sau nu sunt probleme. Noi recomandăm, nu putem să obligăm proprietarul, înainte de operație se face un consimțământ, se explică ce fel de anestezie, cum se face, riscurile, i s-a spus și de ecografie, dar în momentul în care au venit la operație, proprietarul a semnat consimțământul că nu este de acord cu analize. Posibil să fi fost ceva genetic, mi-e greu să vă spun care a fost cauza.”, a explicat Sebastian Degenaru. Referitor la refuzul de a pune la dispoziția proprietarilor raportul medical al Emei, acesta spune: „nu am refuzat să i-l dau, în momentul în care au plecat la București, am ținut legătura cu dânșii, le-am spus exact ce s-a făcut. Eu nu sunt obligat din punct de vedere legal să dau documentele, decât dacă mi se face plângere la Colegiu sau dacă vin cu hotărâre judecătorească. Acela este un document medical, dacă domnii vor să meargă mai departe, e dreptul meu să mă apăr, dânșii hotărăsc ce vor să facă mai departe”, a mai declarat reprezentantul clinicii Kinovet.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

  1. Ce usor e sa dam cu pietre si sa denigram un om si sa stricam reputatia unui medic…D nul doctior Sebastian Degenaru chiar este un medic bun ,dedicat si un mare iubitor de animale.

  2. Am păţit şi noi acelaşi lucru în luna februarie numai că a fost vorba despre o fetiţă pug şi despre dl dr Nicolae … am fost sunaţi la ora 14.00 şi, după acelaşi tipar, ni s-a comunicat telefonic faptul că operaţia a fost un succes însă ea nu se trezeşte … a fost, probabil, un artificiu pentru a nu ne spune la telefon că de fapt, făcuse stop cardiorespirator şi nu se mai putea face nimic … nu şi-au asumat nicio vină, au spus că din punct de vedere medical totul a decurs perfect … mortul este de vină însă cu siguranţă nu a fost aşa …
    Avea un an şi o lună şi la fel am crezut şi noi că este o operaţie banală de care nu trebuie să ne facem griji ….

Dă-i un răspuns lui Raluca Iosif Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut