fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Escroci care vindeau telefoane fake pe OLX cu facturi fictive, prinși de polițiști. Cum păcăleau clienții

Citește Și

- Reclamă -

Nouă persoane au fost reținute într-un dosar de înșelăciune în urma a zece percheziții efectuate de polițiștii din Capitală. În total, însă, 20 de persoane ar fi vândut telefoane fake pe OLX, cu facturi false pentru tranzacții mai rapide, transmite g4media.ro. Prejudiciul calculat de anchetatori în dosar se ridică la 250.000 lei.

Infracțiunile ar fi avut loc din 2018 până în prezent, iar telefoanele erau vândute cu prețuri între 3.000 și 6.000 lei.

- Reclamă -

Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi prezentat, pentru a câștiga încrederea persoanelor vătămate, facturi de achiziție de la firme de profil, iar întâlnirile ar fi fost realizate în zone retrase, fiind predată, în fapt, o replică de telefon, într-o cutie sigilată ce părea a fi originală.

Comunicatul Poliției Capitalei

Ieri, 10 august 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare zece mandate de percheziție domiciliară, în Capitală, și 19 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, fals și uz de fals.

- Reclamă -

Din datele și probele administrate în cauză de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 5 a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2018 – prezent, 20 de persoane ar fi înșelat aproximativ 70 de persoane vătămate cărora, în urma postării unor anunțuri pe un site, le-ar fi vândut telefoane mobile, cu prețuri cuprinse între 3.000 de lei și 6.000 de lei.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi prezentat, pentru a câștiga încrederea persoanelor vătămate, facturi de achiziție de la firme de profil, iar întâlnirile ar fi fost realizate în zone retrase, fiind predată, în fapt, o replică de telefon, într-o cutie sigilată ce părea a fi originală.

Astfel, au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiliciliară, în Capitală și 19 mandate de aducere, mai multe persoane fiind conduse la audieri.

În urma probatoriului administrat, 9 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 38 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi sa fie prezentate magistraților cu propuneri legale.

- Reclamă -

Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este estimat la 250.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut