sâmbătă, ianuarie 18, 2025

sevil shhaideh

Final de proces în cazul insulei Belina, fieful lui Liviu Dragnea. Fostul ministru Sevil Shhaideh ar putea primi condamnare

Fostul ministru Sevil Shhaideh ar putea fi condamnată în dosarul care vizează insula Belina, după ce luni, 24 ianuarie, s-a terminat procesul. Un procuror DNA a cerut condamnarea fostului ministru la o pedeapsă orientată spre mediu, pentru abuz în...

Sevil Shhaideh, pusă sub urmărire penală în dosarul „Belina”

Direcția Națională Anticorupție a emis următorul comunicat de presă:"În dosarul mediatizat prin comunicatele nr. 716/VIII/3 din 13 iulie 2017 și nr. 906/VIII/3 din 22 septembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au...

PSD și-a votat cele trei propuneri de noi miniștri: Paul Stănescu la Dezvoltare, Felix Stroe la Transporturi și Marius Nica la Fonduri Europene

Partidul Social Democrat a votat cele trei propuneri de noi miniștri! Astfel, Paul Stănescu este propunerea pentru Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe pentru Ministerul Transporturilor, iar Marius Nica este propus de social-democrați pentru portofoliul de la Fonduri Europene, scrie hotnews.ro....

Iulian Dumitrescu, mesaj pentru Liviu Dragnea și Mihai Tudose: „Fiți și voi un pic profesioniști!”

Iulian Dumitrescu, senator prahovean și președinte al Partidului Național Liberal Prahova, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj la adresa lui Liviu Dragnea, liderul PSD, și al prim-ministrului Mihai Tudose: "Fiți și voi un pic profesioniști", mesaj...

Victor Ponta: Mihai Tudose a scăpat de cei mai importanţi soldaţi ai „Cartelului de la Teldrum”

Fostul premier și președinte al PSD, Victor Ponta, reacționează pe Facebook după deciziile luate Comitetul Executiv al PSD. După o ședință de circa opt ore, social-democrații au acceptat ca Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc să demisioneze, după ce...

12.00: O nouă ședință CEX la PSD pentru desemnarea noilor miniștri

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi seara că în cursul zilei de vineri va avea loc o nouă ședință a Comitetului Executiv Național pentru a fi stabiliți înlocuitorii miniștrilor demisionari.Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi seara că...

Ce nume sunt vehiculate pentru înlocuirea miniștrilor Shhaideh și Plumb

Se vechiculează deja primele nume pentru înlocuirea miniştrilor care ar urma să fie remaniaţi. Potrivit unor surse Realitatea TV, locul lui Sevil Shhaideh de la Dezvoltare urmează să fie luat de vicepremierul Marcel Ciolacu, unul dintre apropiaţii lui Dragnea, dar...

Vicepremierul României se va prezenta la DNA

Vicepremierul Sevil Shhaideh se va prezenta, miercuri, la ora 14, la DNA, unde a fost citată de procurori pentru a da noi declarații în dosarul privind trecerea Insulei Belina de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman, anunță Digi24.Sevil...

Rovana Plumb, protejată de aleşi în dosarul Belina de la DNA? Prima decizie se ia azi

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor ar urma să dezbată, miercuri, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale faţă de fostul ministru al mediului Rovana Plumb, actual deputat PSD şi ministru al Fondurilor Europene, potrivit ordinii de zi a lucrărilor...

Tăriceanu îl atacă pe Iohannis: „Mă întreb dacă mai este posibilă o colaborare cu președintele. Este cel care patronează acest sistem corupt de putere...

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, l-a atacat și l-a ironizat pe președintele Klaus Iohannis joi, afirmând că parcă ar fi Duhul Sfânt care dă sfaturi păcătoșilor, și că în realitate acesta "sapă cu râvnă" în guvern și în majoritatea parlamentară...

Ultimele Articole

Cum arată noile autobuze electrice din Ploiești VIDEO

Primul autobuz electric dintr-o flotă de 22 a ajuns la Ploiești vineri, 17 ianuarie. Vehiculul a fost testat în...
- Advertisement -