fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

EXCLUSIV. Elevă umilită în Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

O elevă a fost umilită în Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești! Din informațiile aflate de reporterii ziarului Incomod, se pare că un profesor de educație fizică și sport i-a cerut unei eleve să stea în genunchi în fața lui, pentru a-i returna telefonul pe care i l-ar fi confiscat în timpul orei, pe motiv că aceasta l-a folosit pentru a verifica ora. Acesta i-a mai spus elevei că ar vrea să o tragă de păr, însă îi e frică să nu i se facă reclamație. Toate acestea s-au petrecut în fața clasei.

Direcțiunea liceului îl acuză pe profesor, nefiind de acord cu comportamentul acestuia. Aceștia vor analiza situația luni în Comisie:

- Reclamă -

„Noi imediat transmitem la inspectorat. Am luat măsura, ieri (joi, 29 septembrie-nr), de a o informa pe doamna inspectoare. Aceasta a venit la asistență la oră. Luni îl va asista și pe celălalt profesor. Aceștia vor purta o discuție pe această temă.”, a declarat directoarea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești.

„Nu te mai trag de păr că mă reclami.”, i-a spus profesorul de sport elevei. Se pare că Petre Ștefan, profesorul de sport, predă de puțin timp în liceu. Ceilalți profesori ne-au declarat că nu sunt de acord cu comportamentul profesorului.

Elevii deranjați anterior de gesturile profesorului de educație fizică s-au mobilizat și s-au plâns atât profesorilor diriginți, cât și directorului liceului.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

  1. De parca ar fi primul si ultimul abuz, astia n-au lecuire, sunt deranjati la creier, daca ar face niste teste psihologice si psihiatrice ca la carte n-ar mai fi in invatamant nici 30% din cati sunt acum. Toate frustrarile si le varsa pe copii.
    Si in scoala gimnaziala Bassarabescu prof de sport vb urat cu elevii : ba, ma ia uite ma la ala nu stie sa arunce mingea, etc, profesoara de romana Chivulescu Elisabeta ii dracuie ca la usa cortului iar profesoara de matematica Stanescu Gina ii trage de par, anuntata diriginta de elevi privind aceste comportamente, le-a dat dreptate colegilor profesori spunandu-le elevilor ca isi merita tratamentu aplicat daca le-a zis asa. Fara comentarii, niste retardati !

Dă-i un răspuns lui MUNTEAN ADRIANA MARIA Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut