fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

EXCLUSIV: Un copil de clasa întâi a fost intoxicat cu o substanță necunoscută de un coleg. S-a întâmplat într-o școală din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Vineri, 31 martie 2017, în școala Grigore Moisil, din Ploiești, un copil în vârstă de șapte ani a fost intoxicat cu o substanță chimică de un coleg în vârstă de 8 ani. Deși sună ca o glumă situația este foarte gravă având în vedere că fapta a fost premeditată.

Părinții copilului intoxicat, au contactat redacția ziarului Incomod și au povestit ce s-a întâmplat.

- Reclamă -

Mama copilului ne-a povestit că această faptă a fost făcută intenționat, din răzbunare.

„Vineri la ora 9:30 copiii au ieșit în curtea școlii, iar pe acest elev l-a prins doamna învățătoare înghesuind o fetiță lângă gard. În acel moment doamna învățătoare a decis să îl trimită pe elev în clasă și să stea singur, iar dânsa a rămas cu copiii jos. Când a urcat din pauză, în clasă, fiul meu s-a dus la sticla cu apă, a băut apă și i-a spus doamnei învățătoare ca apa are un gust amar și doamna învățătoare i-a spus să o arunce și să își pună altă apă. S-a dus a aruncat-o la chiuvetă și și-a pus alta dar tot avea gust amar că rămăsese pe sticlă. Între timp, pentru că era sfârșit de săptămână, le-au adus mâncare de la un fast food. Fiul meu nu mănâncă decât un anumit fel de mâncare, ma rog… a mâncat împreună cu copiii și i s-a făcut rău, a vomitat la școală și un tătic mi-a adus copilul la serviciu. Fiul meu când a venit mi-a spus „mami am vomitat de la fast food, dar să știi că s-a mai întâmplat un lucru grav, mi-a zis un coleg că mi-a pus ceva în apă să mi se facă rău”, iar atunci eu am început să sun la părinți și până la urmă am aflat ca i-au fost puse picături de îngrășământ de flori de către acel coleg. Am ajuns cu fiul meu la spital, i-au făcut spălături gastrice, i-au făcut analizele, i-au ieșit analizele modificate, leucocite, trombocite etc. Spitalul a sunat Poliția, Poliția s-a dus la școală, nu știu ce au făcut, cred că au luat declarație, acest elev a recunoscut în fața directoarei, m-au chemat pe mine, le-am dus analizele, mi-au luat și mie declarație și atât, s-a încheiat cu Poliția. Am stat de vorbă, doamna directoare ridică din umeri, noi am așteptat să vorbim cu dânsa și să vedem ce hotărâre ia, nu am fost nici la inspectorat, nu am făcut nimic. Doamna directoare ne-a spus că a sugerat părinților să îl mute la o școală o clasă de maxim 20 de elevi și le-a sugerat să îl ducă la psiholog și să îi aducă testarea psihologică și psihiatrică. Părinții acestui elev nici măcar nu au sunat să își ceară scuze să se intereseze de starea fiului meu, să îmi spună dacă au descoperit ce soluție a folosit, ce tratament îi faceți etc. Când am sunat la părinții lui și le-am spus că fiul lor este vinovat și cum s-a întâmplat, mi-au spus că joi fiul meu l-a lovit pe fiul lor și a venit vânăt acasă, iar fiul lor a plâns că nu mai vrea la școală de frica fiului meu, iar eu i-am spus că nu are nicio relevanță și că trebuia să mă sune atunci să vorbim despre lucrul ăsta, nu acum când era să mi-l omoare.

A declarat că a vrut să îi facă rău. Acest elev a spus „da, joi m-a lovit el și m-am dus acasă și m-am gândit ce să îi fac ca să îi fac rău”, iar directoarea a spus „măi copile, tu îți dai seama ce spui? Tu știi că era să omori copilul ăla?”, iar băiatul a răspuns „da””, a povestit mama copilului intoxicat pentru reporterii Incomod.

- Reclamă -

Ce spune conducerea școlii despre incident

Reporterii noștri au contactat conducerea școlii pentru un punct de vedere și au discutat cu Anda Marcu, directorul școlii Grigore Moisil din Ploiești. Aceasta a confirmat incidentul și a explicat că cel mai important lucru este reabilitarea elevului având în vedere că este vorba despre o fapta premeditată și deosebit de gravă.

„Am luat măsurile necesare la nivelul școlii, copilul a recunoscut că a vrut să îi facă rău și că i-a pus în sticlă o substanță, în nici un caz insecticid. Copilul a luat de la părinți, din casă, deci cu bună știință, o substanță pentru aromaterapie, s-a demonstrat asta. Am chemat părinții copiilor la școală, copilul a spus de unde a luat substanța. Este un caz total nefericit pe care noi îl gestionăm, copilul a recunoscut și este acum inclus într-un program de consiliere școlară pentru că este foarte, foarte grav, pentru că el a făcut-o cu bună știință. Deci școala s-a sesizat și este într-un program de consiliere, iar ce consider că este cel mai bun lucru este că părinții acestui copil au înțeles gravitatea faptei și sunt lângă școală și sprijină școala și facem un front comun pentru ce înseamnă frustrările acestui copil vizavi de gestul total, total, total nepotrivit. Nu este o copilărie, nu am tratat-o ca pe o copilărie, o tratăm cu multă responsabilitate, este foarte important că acest copil a recunoscut ce a făcut și mai mult de atât a recunoscut și în fața părinților, iar părinții au luat act și sunt lângă școală. Am stat de vorbă cu părinții victimei, ieri dimineață, i-am asigurat de tot ceea ce înseamnă supravegherea extrem de atentă a acestui copil, extrem de atentă, pentru că problemele, categoric, la acest copil există. Nu este vorba doar de un gest, hai să spunem copilăresc, este foarte grav, este premeditat. Acum copiii, categoric, și-au dat mâna, ei sunt copii, bineînțeles că și cel care a fost victimizat și cel care a provocat situația aceasta, categoric, a luat-o ca pe o copilărie, ca o glumă, dar încă o dată, important este că a înțeles ce greșeală a făcut. Mai lucrăm la acest lucru, dar părintele a înțeles. Nu înțeleg ce doresc părinții victimei, să îl îndepărtăm pe copilașul ăsta din clasă? Nu putem să facem asta cu una cu două și nu putem să spunem „nu ai ce căuta în acest colectiv”, sigur că va fi sancționat, asta nu se pune problema. Încercăm în primul rând să ajutăm copilul, este foarte ușor să îl dai la o parte pe copil și să spui ai greșit de mâine gata îți închidem ușa. Nu, tocmai aici intervine ceea ce înseamnă educație, a înțelege ce ai greșit și a te îndrepta. Primul lucru pe care trebuie să îl facă școala este de a ajuta copilul, copilul trebuie ajutat să înțeleagă gravitatea faptei și a se reintegra în colectiv, asta înseamnă educație. Până la sancțiune școala trebuie să îl ajute”, a declarat Anda Marcu pentru ziarul Incomod.

Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

- Reclamă -

Reporterii ziarului Incomod, au încercat să ia legătura cu reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Prahova, pentru a cere un punct de vedere pe marginea acestui caz. Până la ora publicării articolului nu au răspuns la telefon.

Citește și Inspectoratul Școlar Prahova contrazice directorul școlii și mama copilului intoxicat cu o substanță chimică

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut