fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Femeie agresată fizic de către soțul său

Citește Și

- Reclamă -
Polițiștii din cadrul Secției 5 de Poliție Brașov au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 32 ani, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie. Fapta a avut loc în data de 9 aprilie, în jurul orei 9.00.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că în timp ce se aflau în scara blocului situat în municipiul Brașov, pe fondul unor contradicții, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către soțul său, în vârstă de 39 ani.

„În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

- Reclamă -

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a transmis IPJ Brașov într-un buletin de presă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut