fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Femeie de 91 de ani abuzată fizic într-un azil din Câmpina. Fiica bătrânei a anunțat poliția

Citește Și

- Reclamă -

Rudele unei femei în vârstă de 91 de ani au sesizat poliția după ce și-au găsit bunica, internată într-un cămin de bătrâni din Câmpina, plină de răni pe mâini și picioare. Este al doilea azil din Câmpina reclamat la poliție din cauza tratamentelor inumane la care sunt supuși bătrânii neputincioși.

”La data de 12 mai a.c., în jurul orei 17.30, Poliția Municipiului Câmpina a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 91 ani ar fi suferit leziuni la nivelul brațelor și picioarelor, pe durata internării într-un centru de îngrijiri medicale din municipiul Câmpina.

- Reclamă -

În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la domiciliul persoanelor în cauză, constatând faptul că cele sesizate se confirmă.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

Femeia de 91 de ani era internată în acest azil de o săptămână și suferea de afecțiuni psihice specifice vârstei.

- Reclamă -

Este al doilea caz de acest fel în ultimii ani reclamat la Câmpina.

Polițiștii prahoveni anunțau la finalul anului 2021 că s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, ca urmare a plângerii și a verificărilor efectuate la centrul de bătrâni din Câmpina. La acea dată, fiica unui pacient a reclamat faptul că și-a găsit tatăl plin de răni pe tot corpul, neîngrijit, înfometat, însetat și murdar după doar 20 de zile cât timp bărbatul a fost lăsat în grija asistenților de la căminul incriminat.

”Activitățile de urmărire penală se efectuează sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina”, a precizat Biroul de Presă al Poliției Prahova.

Reamintim că o femeie din Ploiești care și-a internat tatăl, diagnosticat cu demență, într-un centru de îngrijiri din Câmpina, acuză conducerea acestei unități de rele tratamente și de un comportament față de pacienți la limita cruzimii.

- Reclamă -

După câteva săptămâni cât timp bărbatul a fost lăsat în grija asistentelor de la Casa Bunicilor, a fost nevoie de intervenția de urgență a medicilor de la Spitalul Județean.

Fiica acestuia acuză că și-a găsi tatăl într-o stare jalnică, nemâncat, însetat, neschimbat, nespălat și extrem de slăbit, apatic, cu ”burta lipită de spate”.

Speriată de felul în care îi ajunsese părintele, femeia a cerut ca tatăl ei să fie externat din Casa Bunicilor și transportat într-un alt cămin din Câmpina.

Asistentele de aici s-au îngrozit când au încercat să-i facă omului igiena. Era plin de vânătăi din cap până în picioare, cu răni noi și vechi pe picioare, pe spate, pe fese, la cap.

Pentru că bărbatul avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale într-un spital, reprezentanții celui de-al doilea cămin au luat legătura cu fiica acestuia și i-au cerut permisiunea să-l transporte la spital.

Într-o primă fază, bătrânul a ajuns la Spitalul Municipal din Câmpina, la camera de primiri urgențe, pentru ca ulterior să fie transportat la Spitalul Județean din Ploiești.

Pentru că existau suspiciuni de abuz fizic, medicii de la Județean au anunțat poliția. În paralel și fiica băratului a depus o plângere la Poliția Municipiului Câmpina.

Celebrul caz al azilului groazei de la Păulești s-a finalizat recent cu ”încetarea procesului penal”

Cornelia Zidaru, patroana azilului groazei din Păulești, acuzată că ținea legați de pat bătrâni bolnavi și neputincioși, a primit sentința.

Trimisă în judecată la nouă ani de la săvârșirea faptelor, sub acuzația de lipsire de libertate în mod ilegal, Zidaru a aflat de la judecători că nu va fi pedepsită întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Se întâmpla în decembrie 2013 când, după mai multe reclamații venite din partea rudelor bătrânilor autoritățile prahovene au descins la Păulești, într-o casă insalubră unde erau înghesuiți bătrânii bolnavi, abandonați de familiile lor.

Unii dintre ei grav bolnavi, cu afecțiuni neuropsihice specifice vârstei, plini de răni (escare) suprainfectate, neîngrijiți și chiar legați de pat unii dintre ei au fost descoperiți de anchetatori.

Viața unora dintre bătrâni a fost pusă în pericol, a declarat atunci directorul medical al Spitalului Municipal Câmpina, unde au ajuns câțiva dintre ei. Oamenii erau ținuți înghesuiți, pat lângă pat, în câteva camere cu pereți mucegăiți la propriu, în lenjerii murdare, fără să fie schimbați, fără să li se facă igiena. Când au intrat în încăperi, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Prahova au rămas îngroziți.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut