A fost emisă o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până luni seară, la ora 21.00, pentru 29 de județe, printre care și Prahova, scrie g4media.ro.

Potrivit ANM, de luni de la ora 12:00, până la ora 21:00, va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată în 29 de judeţe.

„În intervalul menţionat în Maramureş, Transilvania şi în Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi izolat grindină. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp”, precizează meteorologii.

Sunt vizate integral de avertizare judeţele Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Sălaj, Cluj, Mureş, Harghita, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Vrancea, Galaţi, iar parţial Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău.

Conform ANM, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here