fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Filmul violului pentru care un polițist din Ploiești ar fi fost mituit. Fata de 17 ani, traumatizată după experiența odioasă

Citește Și

- Reclamă -

După ce un polițist de la Secția nr. 4 Ploiești a fost reținut pentru că ar fi luat mită pentru a scoate un tânăr de sub urmărire penală, acesta fiind cercetat pentru viol, reporterii ziarului Incomod au luat legătura cu fata care a depus reclamația de viol. Tânăra ne-a povestit cum a fost violată cu bestialitate de un tânăr din Ploiești, iar agresorul ei este în continuare în libertate!

Pe data de 30 iunie, în jurul orei 10 seara, fata de 17 ani spune că a mers în cartierul Radu de la Afumați, pentru a-și vizita bunica. Era împreună cu doi prieteni, iar aceștia au intrat într-un magazin, fata așteptându-i afară. În acel moment, spune că a venit agresorul cu un taxi și a luat-o cu forța în mașină. Tânăra a explicat că îl cunoștea dinainte, că se întâlniseră în trecut, dar după ce acesta a început o relație cu o prietenă de-a ei nu a mai vrut să-i vorbească, lucru care l-ar fi înfuriat pe violator.

- Reclamă -

Fata spune că în dreptul parcului Mihai Viteazul a vrut să coboare din taxi, dar băiatul nu a lăsat-o și, după un schimb de replici cu taximetristul în țigănește, acesta din urmă a blocat portierele pentru ca fata să nu poată fugi. Tânăra povestește că a fost dusă în cartierul Mimiu, la casa agresorului, unde i-a văzut pe bunicii acestuia la poartă. Violatorul ar fi amenințat-o că dacă nu se dă jos din taxi “îi pune pe verii lui să o batjocorească”. Fata spune că a fost băgată cu forța în casă, unde mai erau un băiat și o fată, cărora agresorul le-ar fi cerut să iasă afară și după aceea a stins lumina și a violat-o, lovind-o ori de câte ori țipa. Fata povestește plângând că l-a întrebat de ce îi face asta, iar el îi răspundea “pentru că sunt șmecher”.

După terminarea actului sexual, fata spune că i-a zis băiatului că nu se mai poate duce așa acasă, că acum rămâne la el, dar acesta ar fi dat-o afară. Ieșind din casă, tânăra povestește că s-a întâlnit la poartă cu cei doi prieteni ai agresorului, cărora le-ar fi cerut să o conducă până la o stație, fiindu-i frică să meargă singură. Pe drum, spune că le-a povestit ce a pățit, iar aceștia i-ar fi zis că agresorul nu este la prima faptă de acest gen, de-a lungul timpului și alte fete pățind același lucru.

În jurul orei 12.00 noaptea, fata a ajuns acasă, la părinții îngrijorați că nu o găseau. Deși o sunaseră în mod repetat, fata spune că tânărul îi luase telefonul și nu o lăsa să răspundă. Plângând, fata le-a povestit părinților ce i se întâmplase, iar aceștia au anunțat Poliția. Un echipaj a venit la domiciliu și, înainte de a merge la secție, i-au cerut tinerei să își schimbe rochia de pe ea, care era ruptă de către agresor. Ore întregi fata spune că a fost audiată și întrebată tot felul de detalii, inclusiv de către un psiholog, care verifica dacă nu cumva a fost un act consensual, punându-i întrebări despre mărimea penisului violatorului sau dacă nu a fost curioasă cum este să întreții relații sexuale, fata declarând că era virgină înainte de acest episod.

- Reclamă -

Minora a fost audiată fără ca părinții ei să fie de față, iar la un moment dat unchiul acesteia a intrat în sala respectivă și a observat că un polițist își notează declarațiile fetei pe o ciornă. Bărbatul spune că deși minora le-a spus polițiștilor că a fost dată de către agresor cu capul de șifonier, informația a rămas trecută doar pe ciorna respectivă, neregăsindu-se ulterior în declarația oficială.

“Polițiștii s-au purtat cu noi de parcă fata mea era agresorul, iar băiatul victima! Vreau doar să fie pedepsit cel care mi-a nenorocit fata, nu am nevoie de altceva. Dar nu aș putea suporta gândul că cel care mi-a violat fata rămâne în libertate! De când s-a întâmplat nu mai sunt om, nu mai sunt în stare să muncesc, să mai fac nimic. Iar fata este și mai rău. Plânge tot timpul și stă nemișcată, nu mănâncă, la cel mai mic zgomot tresare speriată și începe să țipe. Noaptea are coșmaruri și se trezește țipând!”, ne-a spus plângând mama victimei.

De altfel, tot timpul cât au stat de vorbă cu reporterii ziarului nostru, atât mama fetei, cât și victima, au plâns în permanență.

Interesant este că deși polițistul Ionuț Bucur a fost reținut după ce a fost prins în flagrant cu mită pentru a-l scoate de sub urmărire penală pe violator, oarecum, mita “și-a făcut efectul”, dat fiind faptul că agresorul este în continuare în libertate, nefiind dispuse măsuri preventive împotriva acestuia.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut