fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

FMI vine miercuri în România. ANAF, pe lista instituţiilor vizitate

Citește Și

- Reclamă -

fmi 51048000 - Ziarul INCOMODO misiune tehnică a Fondului Monetar Internațional (FMI) va sosi miercuri în România, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) fiind una dintre instituțiile care urmează să fie vizitate de experții Fondului.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, declara la jumătatea lunii iunie că o misiune FMI ar urma să vină în România la mijlocul acestei luni.

- Reclamă -

„Misiunea FMI vine pe 15 iulie. În16 iunie vine Comisia Europeană. Acum vin separat. Mai întâi Comisia Europeană, până la finalul lunii, iar din 15 iulie vine Fondul Monetar Internațional. Dar este foarte important pentru că acea misiune depinde de aceasta a Comisiei Europene”, a precizat Ministrul Finanțelor pe 15 iunie.

O lună mai târziu, în data de 17 iulie, șeful de la Finanțe a reiterat că acordul cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană rămâne în picioare până în septembrie, iar România trebuie să profite de perioada rămasă pentru a îndeplini cât mai multe angajamente asumate cu partenerii internaționali.

„Acordul cu organismele financiare internaționale nu se rupe, el rămâne așa cum este până în septembrie și acest lucru a fost menționat și la Comisia Europeană în această săptămână.

- Reclamă -

România trebuie să profite de perioada rămasă până în septembrie pentru a îndeplini cât mai multe angajamente asumate cu partenerii internaționali și a făcut acest lucru. Dau un singur exemplu, care a creat anumite costuri în rândul populației: prețul la gaze. Guvernul României își respectă angajamentele. A luat decizia de creștere a prețului la gaze la 1 iulie exact așa cum era asumat în calendarul asumat în fața Comisiei Europene”, a subliniat Teodorovici.

În ceea ce privește posibilitatea încheierii unui nou acord, șeful de la Finanțe a menționat că încă nu s-a discutat, dar ar putea fi analizată „după ce acesta se va finaliza”.

Pe de altă parte, vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, declara, într-o conferință de presă la finalul ECOFIN ( 13 iulie n.r.), că reprezentanții CE sunt îngrijorați în legătură cu programul privind balanța de plăți și a recomandat autorităților române să folosească eficient timpul rămas până în septembrie pentru a adopta reformele necesare.

Actualul program de asistență financiară UE în ceea ce privește balanța de plăți, convenit în mod oficial în octombrie 2013, se desfășoară în paralel cu un acord stand-by cu FMI. Programul a fost de tip preventiv și nu au avut loc trageri de fonduri.

- Reclamă -

Programul a oferit sprijin pentru România în vederea consolidării stabilității macroeconomice, fiscale și financiare și îmbunătățirii potențialului de creștere și de rezistență al economiei. În plus, un accent puternic a fost pus pe consolidarea capacității administrative, reforma administrației fiscale, îmbunătățirea managementului finanțelor publice și a guvernanței și restructurarea companiilor de stat.

Sursa: www.romaniatv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Două orașe și două comune din Prahova, fără apă potabilă timp de 12 ore

Orașele Băicoi, Vălenii de Munte, cartier Rizănești, comunele Dumbrăvești și Cosminele nu vor avea apă potabil timp de 12...
Sari la conținut