fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

A fost inaugurată Gondola Carp, care face legătura dintre cota 1400 si 2000-GALERIE FOTO

Citește Și

- Reclamă -

După șapte luni de la momentul în care a început construcția, Gondola Carp, cea care unește cota 1400 cu pârtiile de înaltă altitudine de la cota 2000 din Sinaia a fost inaugurată, astăzi, cu ceva emoții din cauza vântului extrem de puternic care sufla sus pe creastă, cu peste 80 de km/h.

Deși inaugurarea fusese programată pentru ora 10 dimneața, condițiile meteo au amânat cu trei ore primul transport oficial cu noua gondolă care pleacă de la 1400 spre 2000. Instalația extrem de modernă, cu echipament de ultimă generație, face ca traseul să fie parcurs în mai puțin de zece minute, viteza de deplasare a noii gondole fiind de 20 de km/h. Sute de turiști, dar și autorități locale, împreună, evident, cu primarul stațiunii, Vlad Oprea, au tăiat panglica acestei investiții în valoare de nu mai puțin de 9 milioane de euro, bani obținuți de Primăria Sinaia dintr-un împrumut bancar.

- Reclamă -

Programul Gondolei Carp este:

Gondola Sinaia, tronsonul 1000-1400: zilnic – 08.30-17.00; Gondola Sinaia, tronsonul 1400-2000: zilnic – 08.30 – 16.30; Telescaunul Soarelui: 09.30 – 16.00, cu mențiunea că acesta poate fi modificat în funcție de condițiile meteo.

Și astăzi, în ziua inaugurării, viscolul a împiedicat turiștii care s-au încumetat să urce până la 2000 să schieze. Doar câțiva temerari au încercat să iasă pe pârtie, dar au renunțat rapid când au simțit pe pielea lor că doar cu mare efort puteai să rămâi în picioare.

- Reclamă -

Tarifele nu sunt deloc mici, dar orice efort financiar merită, pentru că peisajul și drumul efectiv cu noua telegondolă sunt unice. Astfel, autoritățile au pus la dispoziție acel skipass în valoare de 140 de lei de persoană. Cu acesta aveți acces o zi întreagă la tot traseul de la cota 1000 și până sus la 2000. Gondola poate fi folosită cu ușurință de amatorii sporturilor de iarnă, cabinele fiind dotate la exterior cu spații speciale pentru echipament (schiuri, placă etc). Tarifele pentru tronsonul 1400-2000 al Gondolei Sinaia sunt: urcare – adulți: 20 lei; copii: 13 lei; urcare + coborâre – adulți: 34 lei; copii: 25 lei, iar în zilele de luni este gratuit doar pentru sinăieni.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut