fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Fost secretar general PNL Ploiești, apropiat al primarului Adrian Dobre, exclus din PNL

Citește Și

- Reclamă -

Ștefan Horațiu Nica (foto sus), care s-a recomandat de-a lungul timpului drept consilier personal al primarului PNL Adrian Dobre, cunoscut în administrația locală sub apelativul „Mielu'”, a fost dat afară din Partidul Național Liberal! Informația a fost confirmată pentru ziarul Incomod de surse din cadrul partidului.

Potrivit surselor amintite mai sus, Ștefan Nica a fost exclus cu aproape unanimitate de voturi de către membrii Biroul Permanent Local al partidului, din cauza unor atacuri la adresa PNL pe care acesta le-a coordonat să apară pe diverse site-uri.

- Reclamă -

Nica Ștefan a fost în trecut secretar general PNL Ploiești, funcție pe care a pierdut-o în momentul în care biroul permanent local al PNL a fost dizolvat.

La finalul lunii februarie, membrii cu drept de vot din PNL Prahova au decis dizolvarea organizației municipale a partidului. Astfel, persoanele aflate până atunci la conducerea PNL Ploiești și-au pierdut funcțiile, dintre care îi reamintim pe primarul Adrian Dobre, care era președinte al organizației, și pe Ștefan Nica, la acel moment secretar general. În aceeași zi, la conducerea organizației a fost numită interimar Roberta Anastase.

De la acel moment, potrivit surselor din partid, s-au creat tensiuni între Ștefan Nica, alături de alte 3-4 persoane nemulțumite de schimbarea făcută, și restul membrilor organizației.

- Reclamă -

La trei luni de la momentul când Ștefan Nica a pierdut funcția de secretar general al PNL Ploiești, a fost acum exclus din partid, din cauza faptului că acțiunile sale aduceau mai degrabă prejudiciu partidului, prin atacurile la adresa PNL pe care a fost acuzat că le coordona să apară pe diverse site-uri.

Deși poate pentru ploieșteni numele lui Ștefan Nica nu spune foarte multe, nu putem spune același lucru și despre funcționarii publici din municipiu, care l-au văzut adesea în compania primarului Dobre.

De altfel, Ștefan Nica nu s-a ținut departe de scandaluri și a ajuns chiar să fie amintit într-un denunț depus la Direcția Națională Anticorupție.

Deși se recomanda consilier personal al primarului Dobre și ocupa una dintre cele mai înalte funcții într-un partid, secretar general PNL Ploiești, Ștefan Nica s-a angajat în același timp și la Rosal Prahova, operatorul de salubritate aflat în relație contractuală cu primăria Ploiești. Nu întâmplător s-a angajat Nica la Rosal. Acesta este cunoscut ca fiind prieten cu directorul operatorului de salubritate, Cătălin Ioniță. De altfel, Nica a fost văzut alături de primarul Adrian Dobre și de Cătălin Ioniță în vacanță, la terase de pe litoralul românesc, dar și vizitându-se noaptea cu Ioniță la domiciliu.

- Reclamă -

În vara anului 2017, trei zile la rând, Ștefan Nica, Adrian Dobre, Cătălin Ioniță, dar și Eugen Prună au fost văzuți luând masa împreună pe litoral. Coincidență sau nu, în mandatul lui Adrian Dobre Rosal a încasat facturi record de la primăria Ploiești.

De altfel, mai multe persoane din PNL au gravitat de-a lungul timpului pe lângă Rosal, cum este și cazul city-managerului Teodora Marin care deși avea în atribuții salubritatea, în același timp ginerele său lucra la Rosal.

Unul din cele mai răsunătoare scandaluri în care a fost protagonist Ștefan Nica are legătură tot cu Rosal. Consilierul primarului Dobre a fost acuzat că a bătut un măturător al operatorului.

Potrivit unui denunț depus la DNA, la presiunile primarului Dobre, loniță Cătălin, directorul Rosal, l-a dat afară pe un măturător pe nume Vasile Florin. Acesta din urmă a fost martor la cearta dintre Dobre și soţia sa cu un inspector, ceartă care a avut loc pe stradă, lângă shaormeria DONER din fața fostului Tribunal Ploieşti. Cearta a avut loc la ora 22.30 și primarul era însoțit de soţia sa și de doi bărbați, Tănăsescu Răzvan și Nica Ştefan, zis Mielu’. Potrivit denunțătorului, Mielu’ l-a lovit pe măturătorul de la Rosal și i-a spus să plece de acolo. Măturătorul a refuzat și din acest motiv și-a pierdut serviciul.

La acel moment, Ștefan Nica se recomanda ca fiind „consilier onorific al primarului” și din această ipostază coordona activitățile de curățenie din zona centrală a orașului. Tot în acea perioadă, Cătălin Ioniță l-a înscris pe un grup de WhatsApp cu mai mulți angajați Rosal, sub denumirea „CONSILIER ȘTEFAN HORAȚIU”.

„La iniţiativa directorului Ioniță, Dl. Nica Ştefan dă și comenzile în numele RASP (n.r. Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești – instituția responsabilă cu monitorizarea salubrității din oraș) și noi, inspectorii, trebuie să pontăm comenzile dânsului. Problema este că nu are habar și că dă ordine haotic și de două ori aceeași zonă. Nefiind angajat, este plătit de către directorul Rosal cu bani negri.”, scrie în denunțul de care aminteam mai sus.

În realitate, din informațiile noastre, consilierul Ștefan Horațiu nu lucra la acel moment nici la primărie, nici la Rosal, fiind doar un apropiat de-al primarului Dobre și membru PNL. Nu știm cum de acest personaj a ajuns să comande programul de curățenie din Ploiești în contextul în care legea prevede că aceste atribuții revin doar RASP-ului.

De abia la începutul anului 2018, potrivit surselor noastre, Ștefan Nica s-a angajat la firma Rosal. În acte, pentru că în realitate continua să fie văzut frecvent în compania primarului Adrian Dobre și să se recomande drept consilier personal de-al acestuia.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut