fbpx
luni, mai 27, 2024
spot_img

Fostul director de la Patrimoniu, trimis în judecată

Citește Și

- Reclamă -

Procurorii din cadrul DNA Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, Florin Petrache. Acesta a fost acuzat cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Iată mai jos comunicatul emis de DNA:

- Reclamă -

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului PETRACHE FLORIN, la data faptei director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada martie-aprilie 2012, inculpatul Petrache Florin, în calitate de director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) executarea unor lucrări de amenajare la locuința personală și la un alt imobil, în valoare de 3.785, 64 lei, activități care s-au materializat câteva luni mai târziu.

- Reclamă -

Ca urmare a primirii acestor foloase, inculpatul a efectuat cu celeritate demersurile necesare promovării și supunerii aprobării Consiliului Local a unui proiect de hotărâre ce privea prelungirea unui contract de asociere încheiat între Municipiul Ploiești și o firmă la care martorul avea calitatea de asociat, vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparținând domeniului public de interes local, precum și pentru stingerea unui litigiu civil dintre cele două entități aflat pe rolul instanței.

În acest sens, în lunile aprilie și mai 2012, inculpatul Petrache Florin a semnat două documente prin care se renunța la continuarea acțiunii civile în instanță împotriva societății respective și se prelungea contractul de asociere menționat mai sus, care expira în anul 2013.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun mobil ce aparține inculpatului Petrache Florin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

- Reclamă -

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Modificări WhatsApp: Utilizatorii spun că sunt scârbiți

Acum deținută de gigantul tech Meta, WhatsApp a anunțat recent unele dintre cele mai mari actualizări pentru iPhone și...