fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Fostul ministru Darius Vâlcov, la un pas de libertate

Citește Și

- Reclamă -

valcov - Ziarul INCOMODDarius Vâlcov ar putea fi eliberat din Arestul Central şi cercetat în arest la domiciliu după ce magistraţii Curţii Supreme au admis cererea fostului ministru de a fi cercetat sub o măsură judiciară mai blândă. Acesta se află în spatele gratiilor de pe 2 aprilie, fiind suspectat de trafic de influenţă. 

Decizia de miercuri a magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la aceeaşi instanţă

Senatorul este acuzat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini mai multe firme care îi aparţineau, şi care erau administrate prin interpuşi. 

După ce a fost depistat şi s-a început urmărirea penală împotriva lui, fostul ministru le-a propus anchetatorilor să semneze un acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă, a fost refuzat de procurori.  

Chiar şi aşa Vâlcov a recunoscut în faţa procurorilor o parte din acuzaţiile care i se aduc, inclusiv că a primit 1,5 milioane de euro mită.  

sursa: adevarul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut