fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

FOTO| Accident feroviar în Prahova! A fost provocat de o șoferiță începătoare

Citește Și

- Reclamă -

În această după-amiază, la trecerea la nivel cu calea ferată (fără barieră) Măneciu Ungureni, sat Gheaba, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate un autoturism si un tren personal.

Din primele verificări se pare că o tânără de 24 de ani, cu permis de conducere din luna decembrie 2019, care conducea un autoturism, ar fi ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, unde, auzind zgomotul trenului și coroborat cu lipsa experienței în conducere, nu ar fi introdus autovehiculul într-o treaptă de viteză, acesta ajungând pe șine.

- Reclamă -

Tânăra, cât și pasagera de pe locul din dreapta s-au evacuat înainte ca trenul să acroșeze autoturismul.

Trenul circula pe relația Ploiești-Măneciu (fără întârzieri). Ambele mijloace de transport au suferit avarii.

IPJ Prahova reamintește participanților la trafic faptul că respectarea indicatoarelor și asigurarea temeinică la traversarea trecerii la nivel cu calea ferată pot face diferența dintre un drum liniștit și o tragedie.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut