fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

FOTO. Amendă pentru constructor, după dezastrul de pe strada Apelor din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Un constructor aflat în relație contractuală cu primăria Ploiești a fost amendat după ce a lăsat dezastru pe strada Apelor din Ploiești. Săptămâna trecută, vineri, 4 octombrie, viceprimarul Ploieștiului, Cristian Ganea, a efectuat verificări pe teren asupra modului în care se desfășoară lucrările de schimbare a rețelei de gaze de pe strada Apelor, unde a descoperit nenumărate nereguli.

 - Ziarul INCOMOD„Astăzi, pe strada Apelor, acolo unde au loc lucrări la rețeaua de gaze, nu am găsit decât mizerie, canalizare înfundată, o lucrare nesemnalizată și un șef de șantier dispărut!”, a scris viceprimarul Ganea pe Facebook vineri.

- Reclamă -

În urma acestui control, constructorul a fost sancționat de către reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

„În data de 07.10.2019 polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal au aplicat Societății Comerciale GENERAL MPM SRL amendă de 2.500 de lei conform HCL 189/2017 pentru nesemnalizarea corespunzătoare a lucrării de realizare a rețelei de distribuire a gazelor naturale efectuate de aceasta pe strada Apelor din Ploiești.”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Ploiești pentru ziarul Incomod.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut