fbpx
duminică, iunie 16, 2024
spot_img

FOTO Bărbat la un pas de înec într-un lac din Câmpina

Citește Și

- Reclamă -

Un bărbat a fost la un pas să își piardă viața, prin înec, într-un lac din Câmpina.

Din fericire, pompierii au intervenit în timp util și au reușit să scoată la mal bărbatul respectiv, care a fost la un pas să se înece într-un lac din parcul Curiacul, din Câmpina.

”În urmă cu puțin timp am fost solicitați prin apel la 112 penru degajarea unei persoane care s-ar fi înecat într-un lac din municipiul Câmpina, str. Nicolae Grigorescu, Parcul Curiacul.

- Reclamă -

La locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului Campina.

Odată sosite la locul indicat, echipajele de pompieri au reușit să scoată la mal persoana în cauză, fiind preluată de către echipajul SMURD pentru a fi evaluată starea în care se află. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 61 ani, conștient și cooperant.”, a transmis ISU Prahova.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost preluat de un echipaj SAJ pentru a fi transportat la spital unde urmează să primească îngrijiri medicale suplimentare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Femeie lovită mortal în timp ce traversa un drum din Prahova

O femeie de 62 de ani a murit sâmbătă, după ce a fost lovită de o mașină condusă de...