fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

FOTO Craterul de la intrare în Ploiești în care șoferii își rup roțile

Citește Și

- Reclamă -

La intrare în Ploiești, în zona Cablul Românesc, s-a format un adevărat crater în asfalt. Unul dintre cititorii noștri ne-a trimis o fotografie și ne-a spus că, lucrând în zonă, observă aproape zilnic șoferi care își rup, la propriu, roțile în groapa din asfalt.

 - Ziarul INCOMODUn exemplu este chiar de seara trecută, când un șofer s-a ales cu daune la două roți după ce a lovit groapa de pe Bulevardul Republicii. Cititorul ne-a mai transmis că a sunat la mai multe instituții pentru a întreba cine poate repara groapa și, totodată, cine suportă daunele, însă, potrivit acestuia, atât primăria Ploiești, cât și celelalte instituții apelate, i-au transmis că nu este responsabilitatea lor.

- Reclamă -

Reporterii noștri au transmis o solicitare către primăria Ploiești pentru un punct de vedere, în care am întrebat și când va fi reparat drumul în acea zonă.

Ziarul Incomod a realizat în trecut un interviu cu avocatul Daniel Gașpar în care acesta a explicat cum puteți fi despăgubiți de autorități atunci când suferiți daune la mașină din cauza stării drumului.

Citiți aici tot ce trebuie să știți despre acest subiect:

Ți-ai stricat mașina în gropile de pe drum?! Av. Daniel Gașpar explică cum poți recupera banii dați pe reparație de la administratorul drumului
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut