fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

FOTO. Cum arată ecograful de la Maternitatea Ploiești. Directorul medical spune că nu este nicio problemă

Citește Și

- Reclamă -

O pacientă a Spitalului de Obstetrică Ginecologie (Maternitatea) Ploiești ne-a trimis o fotografie cu un ecograf care ridică multe semne de întrebare. Este vorba despre un ecograf cu sondă, care se folosește pentru examinările intra-vaginale și care este spart, după cum se vede și în imaginea de mai sus. Aparatul este folosit pentru pacientele care vin pe secția internărilor de zi.

Pentru protecția pacientelor, în timpul examinării medicale, pe sonda aparatului se pune un prezervativ. Însă, atâta timp cât aparatul este spart, ne-am pus întrebarea dacă nu cumva plasticul ar putea sparge prezervativele și astfel pacientele să riște să fie infectate cu boli transmise de la una la cealaltă. Mai mult decât atât, chiar dacă acest lucru nu s-ar întâmpla, ne întrebăm cât de precise sunt rezultatele investigațiilor efectuate cu acest aparat.

- Reclamă -

Doctor Călin Boeru, directorul medical al Maternității Ploiești spune, însă, că aparatul nu este spart, deși acest lucru se vede clar în fotografie, ci că un lichid din aparat s-a strâns între lentile, dar că acest lucru nu presupune niciun risc.

„Sondele sunt în regulă, dar vrem să le înlocuim pe toate. Integritatea pacientei este păstrată, nu este niciun risc. Ecografiile se pot face, este vorba doar despre un lichid într-un spațiu, așa se vede, dar vă spun că nu este niciun risc. Și eu folosesc acest ecograf.”, a declarat dr. Călin Boeru.

Întrebat când vor fi înlocuite sondele ecografelor, directorul medical al Maternității a spus că ar dori totuși să fie achiziționat un ecograf nou.

- Reclamă -

„Vrem să luăm un ecograf nou cu totul. Este vorba de buget, eu am înțeles că ecografia este de bază în specialitatea noastră și ne trebuie cât mai multe în spital”, a explicat dr. Boeru.

Un ecograf nou a fost, însă, cumpărat pentru Maternitatea Ploiești în anul 2011. Cu toate acestea, potrivit unor surse din cadrul spitalului, aparatul nou-nouț este ținut într-un birou încuiat cu cheia, fără a fi folosit, în timp ce pacientele riscă infectări de la acest aparat vechi.

Dr. Boeru spune, însă, că și ecograful nou este folosit, dar pe altă secție a spitalului.

Ziarul Incomod a adus această problemă și în atenția lui Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova care subordonează Maternitatea Ploiești. Bogdan Toader nu știa despre această problemă, dar a promis că va verifica. Acest lucru s-a întâmplat pe data de 19 februarie, iar de atunci reporterii noștri nu au primit niciun răspuns.

- Reclamă -

N.R.: Până la publicarea acestui articol, managerul Maternității Ploiești nu a putut fi contactat. Reporterii noștri l-au sunat, dar acesta nu a răspuns la telefon.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Pt siguranța mea și a copilului pe care îl aștept am preferat clinica privata, unde sunt tratata corect. Nașterea tot în clinica privata. Siguranță noastră primeaza

Dă-i un răspuns lui Irina Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut