Deputatul PSD Florin Iordache, președinte al comisiei speciale pentru legile justiției, a afirmat pe un ton ridicat de la microfonul din plenul Camerei Deputaților că cei de la PSD vor “merge mai departe” cu modificările din justiție, indiferent ce spune Comisia Europeană. De asemenea, acesta a arătat spre Opoziție degetul mijlociu al ambelor mâini.

După ce a coborât de la tribună, Florin Iordache a făcut semne obscene către Opoziție, după un discurs în care i-a atacat pe parlamentarii USR și PNL pentru criticile pe care le-au adus la modificările legilor justiției.

“De ce vreți în continuare ca DNA-ul, în loc să respecte legea să pună presiune pe judecători? Ce vreți mai mult când jumătate din procurorii și judecătorii din România au avut dosare instrumentate de DNA. Noi vrem normalitate, o direcție specializată care să arate monstruozitatea sistemului”, a spus el privind secția specială pentru investigarea magistraților.

“Vom merge mai departe cu toată opoziția pe care a arătat-o Comisie Europeană! Vrem să fim independenți, vrem să decidem potrivit Constituției, nu potrivit presiunii pe care o pun unii sau alții!” a mai spus el.

Ulterior, deputatul USR Stelian Ion l-a acuzat pe Iordache că ar fi făcut “gesturi obscene” în plen.

Deputatul PSD Florin Iordache a negat faptul că ar fi făcut semne obscene față de deputații Opoziției, deși imaginile video și fotografiile demonstrează că acesta le-a arătat degetul mijlociu de la ambele mâini deputaților PNL și USR.

Întrebat de jurnaliști de ce a făcut gesturile obscene, Iordache s-a răstit la aceștia și le-a spus ”vi s-a părut. E un punct de vedere. Cu mâinile ridicate, care e problema?”.

Iordache a rămas celebru pentru promovarea OUG 13 și pentru atitudinea sfidătoare față de ziariști.

Sursa: g4media.ro, hotnews.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here