fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

FOTO-DOCUMENTE. Cum se fură bani publici: procese verbale măsluite la RASP pentru ca Rosal să încaseze facturi cu valori maxime?!

Citește Și

- Reclamă -

O serie de documente intrare în posesia redacției Incomod arată cum unele procese verbale de recepție a serviciilor prestate de operatorul de salubritate Rosal în Ploiești au fost modificate! Potrivit unor surse din cadrul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, unde au fost întocmite documentele, modificările s-au făcut astfel încât Rosal să poată factura sumele maxime prevăzute în contractul cu municipalitatea.

Reporterii noștri au intrat în posesia proceselor verbale de recepție din datele 4, 5, 6, 7, 8 și 11 iunie 2018, documente pe care se vede clar cum suprafețele realizate au fost modificate, cu ajutorul unei paste corectoare (foto jos). Potrivit surselor amintite mai sus, la finalul lunii respective, reprezentanții Rosal au constatat că suprafețele realizate în realitate nu erau suficiente pentru a putea factura suma maximă prevăzută prin contractul de curățenie căi publice, așa că unul din angajații RASP, la presiunile reprezentanților Rosal și ale lui Vasile Ionescu, director tehnic RASP, ar fi modificat respectivele cantități, în sensul că le-ar fi mărit pentru ca la final Rosal să poată factura mai mulți bani decât cei pentru care prestase servicii în realitate. Suma facturată de Rosal pentru curățenia căilor publice în acea lună a fost de 2.332.527,06 lei (peste 500.000 euro), în condițiile în care media lunară în anul 2018 a facturilor a fost de 1,9 milioane de lei.

- Reclamă -

Șeful serviciului salubritate de la acel moment, Ștefan Grozea, i-a solicitat celui care modificase procesele verbale, Cătălin Grădișteanu, să explice în scris de ce a făcut acest lucru și dacă au existat presiuni la adresa sa în acest sens. Cătălin Grădișteanu, în discuțiile cu mai multe persoane din cadrul RASP, ar fi spus că a fost pus de directorul tehnic Vasile Ionescu să modifice procesele verbale, dar ulterior nu a mai recunoscut acest lucru și a susținut, într-o notă explicativă, că a fost vorba de o greșeală de redactare corectată ulterior, negând că ar fi fost exercitate presiuni asupra sa (foto jos).

Reamintim că Ștefan Grozea a fost exclus din RASP ulterior, cu ajutorul unei „inginerii administrative”. Acesta deja amendase operatorul Rosal, fapt care îi atrăsese anumite antipatii, iar cea mai simplă metodă de a fi înlăturat a fost aceea de a fi modificată organigrama RASP, prin votul Consiliului Local, în noua schemă de personal nemaifiind prevăzut postul de șef serviciu salubritate. De altfel, aceasta este o metodă folosită adesea în administrație pentru a elibera anumite persoane din posturi.

Cât despre Vasile Ionescu, directorul tehnic care ar fi făcut presiuni pentru ca procesele verbale să fie modificate, reamintim că în mediul administrativ este cunoscută prietenia dintre acesta și Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova. De altfel, ambii sunt menționați într-un denunț depus la DNA de un fost angajat al Regiei care reclama faptul că a fost amenințat cu bătaia de către Cătălin Ioniță, de față cu Vasile Ionescu, pentru a fi determinat să nu monitorizeze corespunzător activitatea de deszăpezire. Citește detalii aici!

- Reclamă -

Vezi mai jos procesele verbale modificate:

 - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD

Vezi mai jos nota explicativă a lui Cătălin Grădișteanu și solicitarea făcuta de Ștefan Grozea în acest sens: - Ziarul INCOMOD  - Ziarul INCOMOD

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

  1. de ce vă mirați ?instituția amintită este condusă de un CONDAMNAT DEFINITIV PENTRU CORUPȚIE și mă refer la directorul general raul petrescu.

  2. Domnilor, e bine ce faceţi. Continuaţi, chiar dadă se va încerca să fiţi intimidaţi.
    Vă pot furniza o notă despre super marketul Dedeman, pe care o puteţi verifica.

Dă-i un răspuns lui olerua omap Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut