O femeie a suferit arsuri în urma unui incendiu de amploare izbucnit noaptea trecută în comuna Ariceștii Rahtivani, sat Târgșoru Nou. Flăcările au cuprins două case.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Ploiești cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
”La momentul sosirii echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul a două case, cu posibilitatea de propagare la o a treia, suprafața afectată până în acel moment fiind de cca. 300 mp. Pompierii au depus reale eforturi pentru a împiedica extinderea flăcărilor, reușind să salveze al treilea imobil.
Evenimentul a fost soldat cu o victimă, o femeie în vârstă de 78 ani, care prezenta arsuri pe aproximativ 10% din suprafața corporală, fiind asistată la locul evenimentului și, ulterior, a fost transportată la spital de către o ambulanță SAJ Prahova venită în sprijin.”, a transmis ISU Prahova.
Pompierii au stabilit că cel mai probabil incendiul a avut ca și cauză focul deschis în spații deschise (foc în aer liber, cu privire la care nu s-au luat măsuri de asigurare a stingerii complete).
”În acest context, amintim cetățenilor o serie de reguli, care se impun a fi respectate pentru a evita producerea unor asemenea evenimente nefericite:
• Nu aprindeţi focul la distanţă mai mică de 10 m de orice material combustibil sau construcţie (casă, anexe, șură, gard etc.).
• Nu părăsiţi niciodată focul înainte de a vă asigura de stingerea lui completă.
• Supravegheaţi arderea până la dispariţia definitivă a flăcării, stingeţi jarul cu apă și acoperiţi cenușa cu pământ.
• Nu faceţi foc în caz de vânt puternic și în perioadele de secetă.
• Nu intraţi în grajduri, fânare etc. cu lumânări, făclii, lămpi de iluminat, felinare cu petrol fără sticlă sau alte mijloace cu flacără deschisă.
• Depozitaţi furajele, paiele și alte materiale combustibile cât mai departe de casă, bucătării, cuptoare, magazii, grajduri/adăposturi de animale.”, a mai transmis ISU Prahova.