Problema privind blocarea roților mașinilor aflate în parcările supermarketurilor ne-a fost recent adusă în atenție. Un cititor ne-a trimis marți, 28 ianuarie, fotografii cu un autoturism care fusese blocat de către o firmă împuternicită de Kaufland în parcarea supermarketului din vestul Ploieștiului. Însă, cititorul a explicat de ce practica este ilegală și, mai mult decât atât, ar putea fi considerată chiar infracțiune.

Pe documentele lăsate pe bordul mașinii scrie că pentru deblocarea roților șoferul trebuie să plătească o taxă de 100 lei, întrucât timpul de parcare gratuită, de trei ore, a fost depășit (foto stanga – click pentru a mări imaginea).

Problema a fost dezbătută la finalul anului 2019 și în Timișoara, unde reprezentanții primăriei, prin Comisia de Circulație, au stabilit că practica este ilegală, având la bază mai multe precedente când instanțele din țară au decis astfel. Totodată, la acel moment, reprezentanții primăriei Timișoara au îndemnat oamenii care sunt victimele acestor practici să sesizeze Poliția sau Parchetele competente.

Parcarea fără acces controlat este considerată deschisă circulaţiei publice şi se supune reglementărilor Codului Rutier, aprobat prin OUG nr. 195/2002.

Totodată, practica ar putea fi considerată infracțiune:

În noul cod penal este prevăzută la art. 253 alin. (1): Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

De altfel, o filmare care a fost încărcată pe Youtube la începutul anului 2020 arată cum polițiștii solicită reprezentanților unei astfel de societăți să deblocheze mai multe mașini care au fost blocate în parcarea unor supermarketuri, iar unul din polițiști explică în filmare că practica este ilegală:

N.R.: Ziarul Incomod a solicitat un punct de vedere din partea Kaufland Romania care va fi publicat în măsura în care va fi remis.

2 COMENTARII

  1. Deci dacă magazinul montează o barieră poate să blocheze roțile. NB Terenul pe care este parcarea de obicei este proprietatea magazinului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here