fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

FOTO. O femeie are probleme medicale grave, în urma unei injecții

Citește Și

- Reclamă -

Caz incredibil în Prahova! O femeie are probleme medicale grave, după ce i s-a infectat locul în care i-a fost făcută o injecție de către personalul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova!

Femeia și soțul său, care locuiesc în Boldești Scăieni, au povestit pentru ziarul Incomod tot calvarul prin care a trecut:

- Reclamă -

„Pe data de 30 iulie am născut și, la câteva zile după ce m-am întors acasă, am început să mă simt din ce în ce mai rău. Pe data de 15 august, noaptea, întrucât mă simțeam foarte rău, soțul meu a sunat la 112.”, povestește femeia.

„A venit o ambulanță și le-am explicat că soția mea este lăuză, alăptează, iar aceștia mi-au spus că-i fac o injecție cu un calmant și își va reveni. I-a fost bine până a doua zi, când a început din nou să se simtă din ce în ce mai rău și, în plus, locul unde i se făcuse injecția se umflase foarte mult și avea dureri. Pe data de 20 august am sunat din nou la 112, a trebuit să sun de trei ori, mi se tot spunea să aștept și o dată chiar mi s-a închis telefonul în nas, iar când în sfârșit a sosit ambulanța au mai luat un pacient din zonă. Când au băgat-o în ambulanță i-au prins mâna în ușă. Pe drum, soția spune că s-au purtat foarte urât atât cu ea, cât și cu cealaltă pacientă. Simțindu-se foarte rău, soția le-a cerut să o lasă să se întindă pe targă, dar au refuzat spunându-i „stai acolo pe scaun”.

A fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde i s-au făcut analize și așa am aflat că avea probleme cu rinichii. Soția a stat internată o săptămână în spital și cu două zile înainte de externare le-a spus medicilor că o doare foarte rău locul unde i s-a făcut acea injecție prima dată când am chemat Ambulanța. Le-a povestit medicilor din spital despre calmantul care i s-a făcut iar aceștia când au consultat-o au spus „cum e posibil așa ceva?!”, explicându-i că locul respectiv s-a infectat foarte puternic și că trebuie operată.”, ne-a povestit revoltat și soțul femeii.

- Reclamă -

Femeia spune că a luat legătura cu un avocat și se va consulta cu acesta, intenționând să își caute dreptatea în instanță.

N.R.: Ziarul Incomod a solicitat un punct de vedere din partea Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, care va fi publicat în momentul în care va fi remis.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut