fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

FOTO: O petrecere de logodnă, la care participă zeci de persoane, este în toi într-un cămin de nefamiliști din Mimiu

Citește Și

- Reclamă -

Update 21.20: Un echipaj al Poliției Naționale a ajuns la fața locului. Polițiștii au intrat în bloc.

O petrecere organizată de două familii de rromi la care participă zeci de persoane este în toi, sâmbătă, într-un cămin de nefamiliști din cartierul ploieștean Mimiu. Potrivit unor surse, este vorba despre o petrecere de logodnă.

- Reclamă -

Zeci de persoane care au venit cu taxiurile în căminul de pe strada Rafinorilor din Ploiești participă, sâmbătă seara, la o petrecere organizată într-una dintre garsonierele de la etajul IV.

Mai mulți martori spun că două familii de rromi au pregătit un eveniment special dedicat logodnei dintre doi tineri (adolescenți). Vecinii au fost chiar avertizați că în cursul zilei de sâmbătă în cămin va fi gălăgie și muzică, iar organizatorii chiar și-au cerut scuze pentru deranj.

Totuși nimeni nu se aștepta ca la logodna din garsonieră să participe un număr atat de mare de persoane.

- Reclamă -

Potrivit surselor citate, imobilul este păzit în permanență de un echipaj al Poliției Locale, dar aceștia nu au intervenit deocamdată.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut