fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

FOTO – Primăria Ploieşti cere fonduri de la Consiliul Judeţean pentru termoficare

Citește Și

- Reclamă -
Conducerea Primăriei Ploieşti a transmis marţi o scrisoare oficială către Consiliul Judeţean, adresată preşedintelui instituţiei, Iulian Dumitrescu, prin care solicită acordarea a 20 de milioane de lei pentru susţinerea sistemului centralizat de termoficare.

Prin documentul transmis pe 14 februarie către CJ Prahova, municipalitatea solicită 20 de milioane de lei de la bugetul Judeţului, pentru asigurarea gazelor necesare în vederea pornirii cazanului 5 şi turbinei aferente din CET Brazi. Primarul Andrei Volosevici invocă declaraţiile făcute de preşedintele CJ, Iulian Dumitrescu, în şedinţa din 1 februarie, când acesta afirma, cu ocazia votării bugetului pe 2023, că instituţia are „obligaţia” să sprijine administraţia ploieşteană.

„Având în vedere sprijinul public pentru funcţionarea termiei în Ploieşti pe care cu generozitate l-aţi adus la cunoştinţa consilierilor judeţeni în şedinţa din 1 februarie pentru aprobarea bugetului Consiliului Judeţean, prin prezenta vă solicităm 20 de milioane lei pentru a porni cazanul 5 şi turbina 5 în sistem de cogenerare, de îndată”, se arată în documentul semnat de primarul Andrei Volosevici.

- Reclamă -

„Prin aceasta dorim să asigurăm confortul ploieştenilor racordaţi la sistemul centralizat cu sprijinul dumneavoastră de care avem atât de mare nevoie. Vă aducem la cunoştinţă că această sumă ne este necesară pentru achiziţionarea gazelor în vederea punerii în funcţiune a instalaţiilor care produc energie electrică şi termică în cogenerare”, se încheie mesajul adresat preşedintelui Consiliului Judeţean.

Aceste instalaţii pot funcţiona în regim de cogenerare, ceea ce înseamnă că pot aduce venituri şi din producerea de energie electrică, însă au o capacitate mai mare decât cazanul 2 folosit până acum şi, automat, efortul bugetar pentru pornirea lor, până ce vor începe să apară şi încasările, este mai mare.

Documentul transmis, întâmplător sau nu, pe 14 februarie, este cel mai recent dintr-o serie de adrese oficiale trimise de Primăria Ploieşti către Consiliului Judeţean vizând posibilitatea acordării unor fonduri de la bugetul instituţiei. Potrivit unor informaţii din Primărie, au fost până acum peste 10 adrese oficiale trimise numai pe tema bugetului pe 2023.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Reacția Rompetrol după explozia de vineri dimineață pe platforma Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță,...
Sari la conținut