UPDATE Potrivit unor surse, pacientul care a fugit astăzi din secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești este cunoscut ca fiind consumator de droguri. Acesta fusese internat chiar astăzi, fiind adus la spital de un echipaj de poliție.
Se pare că pacientul a bruscat o infirmieră în spital, apoi a fugit de pe secție, a sărit gardul unității medicale de unde a fost văzut apoi alergând pe stradă.
Cadrele medicale au sesizat poliția, iar bărbatul este căutat la ora actuală.
Contactat de ziarul Incomod, managerul SJU Ploiești dr. Bogdan Nica a declarat că a demarat o anchetă administrativă în acest caz.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, secția exterioară de pe strada Buna Vestire, a fost văzut când a sărit gardul unității medicale și a fugit pe stradă.
Bărbatul era îmbrăcat doar într-o pijama albă (foto sus) și și-a aruncat papucii în fața sediului DIICOT (foto dreapta), apoi a continuat să fugă desculț pe stradă.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a precizat că la ora actuală se face prezența în saloanele din spital pentru a depista cine este pacientul care a fugit. De asemenea, reprezentanții spitalului au sesizat poliția.
Precizăm că la unitatea exterioară a Spitalului Județean de pe strada Buna Vestire funcționează mai multe secții, inclusiv cea de psihiarie.
Vom reveni cu detalii.
Cand pe o secție este personal putin …normal ca nu ai cum supraveghea bolnavii.