fbpx
joi, aprilie 18, 2024
spot_img

Frații Mazăre, scoși din închisoare. Familia a mulțumit conducerii penitenciarelor

Citește Și

- Reclamă -
Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost scoşi, luni, din penitenciar, pentru a putea participa la ceremonia de înmormântare a mamei lor, desfăşurată în municipiul Constanţa, potrivit G4Media.ro. Fratele celor doi, Mihai Mazăre, a declarat că Radu şi Alexandru sunt aduşi sub escortă la Constanţa, cu aceeaşi dubă, transmite Agerpres.

„Cu o singură maşină, o dubă a penitenciarului, cu escortă, fraţii mei vin aici. Nu ştiu dacă vor ajunge la timp ca să prindă slujba de la casa mortuară, dacă nu, ne vom întâlni direct la biserica din Mamaia Sat. Vor sta exact cât sunt funeraliile, adică slujba de la biserică, slujba de la cimitir, o scurtă masă cu familia, praznicul cum se numeşte, iar după fiecare la penitenciar”, a spus Mihai Mazăre.

Fratele fostului primar crede că Radu Mazăre va fi eliberat condiționat peste doi ani.

„Eu vorbesc zilnic cu Radu, că el sună la telefon când se eliberează telefonul, după ce dau alţi deţinuţi telefoane (…) prinde şi sună. Starea lui este excelentă, nu a fost OK, dar el deja intră în al patrulea an de detenţie, s-a rutinat acolo, lucrează, a asimilat de mult ideea şi situaţia în care este el, aşteaptă să-şi ispăşească pedeapsa şi după aia vom vedea ce se întâmplă. (…) Din momentul ăsta, cam peste doi ani de zile (n.r. – despre eliberarea condiţionată). Munceşte la gospodărie am înţeles, dă cu mătura, face curat în zona aia”, a spus Mihai Mazăre.

- Reclamă -

El le-a mulţumit celor de la penitenciarele Rahova şi Jilava pentru că au fost corecţi, respectând legea în domeniu, şi le-au dat permisie celor doi fraţi pentru a participa la înmormântarea mamei.

„Este o permisie pentru înmormântare. Eu vreau să vă zic că cei de la penitenciar, şi de la Rahova şi de la Jilava, au fost nişte oameni foarte corecţi, ei au aplicat norma şi legea, au evaluat dosarele şi vreau să le mulţumesc că nu i-au tratat ca şi cum ar fi nişte persoane stigmatizate sau nişte persoane cărora nu trebuie să li se aplice normele legale care se aplică şi altor deţinuţi. Deci s-au comportat exemplar”, a mai declarat Mihai Mazăre.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, este în penitenciar de peste trei ani, fiind condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor din staţiunea Mamaia, el mai fiind judecat şi alte dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie.

- Reclamă -

Fostul parlamentar Alexandru Mazăre a fost condamnat, săptămâna trecută, la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social „Henri Coandă” din Constanţa.

Mama celor doi fraţi, Gabriela Mazăre, a murit, joi, după ce Alexandru a fost condamnat la închisoare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut