fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Funcționar public, plătit la zi, deși nu a venit deloc la serviciu în 2018: caz similar dosarului angajărilor fictive al lui Liviu Dragnea. DOCUMENTE

Citește Și

- Reclamă -

Caz similar celui în care liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu executare, la Ploiești! Un funcționar public este pontat și plătit, deși nu a fost nicio zi prezent, de la începutul anului, în sediul instituției în care lucrează!

Este vorba despre Daniela Croitoru, manager de proiect în cadrul Unității de Implementare Proiecte din cadrul Direcției de Urbanism, care nu a fost prezentă nicio zi în sediul instituției, după cum scrie pe fișele de pontaj intrate în posesia redacției Incomod (foto jos).

- Reclamă -

Redacția Incomod a intrat în posesia unor documente care arată cum au fost modificate fișele de pontaj, care inițial fuseseră întocmite fals, cu funcționarul respectiv figurând prezent la serviciu. Potrivit surselor noastre, imediat după pronunțarea sentințelor de condamnare din dosarul angajărilor fictive în care apare și Liviu Dragnea, angajatul responsabil cu pontajul a modificat fișele cu mențiunea: „Doamna Croitoru Georgeta Daniela nu a fost prezentă la D.G.D.U./S.D.U.M.”, deși tabelele o indică fiind prezentă zilnic (excepție zilele de concediu de odihnă sau de medical).

În luna ianuarie 2018, potrivit fișelor de pontaj, Daniela Croitoru a fost pontată zece zile la serviciu, șapte în concediu de odihnă și trei în concediu medical. În luna februarie, a fost pontată două zile la serviciu, una în concediu de odihnă și 17 în concediu medical. În luna martie, a fost pontată cu 20 de zile lucrate și două zile concediu de odihnă. În aprilie, a fost pontată 15 zile și trei zile de concediu de odihnă, iar în luna mai a fost pontată 22 de zile. Cu toate acestea, pe toate fișele de pontaj, sub semnătura arhitectului șef Cristina Herția, apare o mențiune: „Doamna Croitoru Georgeta Daniela nu a fost prezentă la D.G.D.U./S.D.U.M.”. Cu alte cuvinte, Daniela Croitoru a fost pontată ca fiind prezentă, arhitectul șef a semnat pontajul în baza căruia a fost plătită, dar pe aceleași fișe scrie că nu a fost prezentă la serviciu.

Surse din cadrul Direcției de Urbanism, care ne-au pus la dispoziție documentele, au precizat că mențiunea a apărut pe fișele respective după ce liderul PSD a fost condamnat la închisoare cu executare în cazul celor două persoane care erau angajate fictiv la Protecția Copilului Teleorman, unde erau pontate și încasau salariu deși nu se prezentau la serviciu.

- Reclamă -

Același lucru s-a întâmplat și în cazul Danielei Croitoru, potrivit fișelor de pontaj modificate, care nu s-a prezentat nicio zi la serviciu, dar a fost pontată și a încasat salariu. La aflarea sentinței în cazul Dragnea, angajații responsabili și-au dat seama că situația este identică și au încercat să se „acopere”, astfel că au printat din nou fișele de pontaj din calculator, pe care au adăugat nota respectivă, care are și o semnătură de confirmare, care nu face altceva decât să contrazică tabelul de pontaj. Astfel, angajații respectivi au scos în evidență ilegalitatea comisă, anume că Daniela Croitoru era angajată fictiv în cadrul Direcției de Urbanism.

Întrebat dacă este mulțumit de activitatea doamnei Croitoru, primarul Adrian Dobre a răspuns marți, 26 mai, că aceasta este eficientă (video jos). Potrivit jurnalulph.ro, Daniela Croitoru este protejata consilierului personal al primarului Eugen Prună, care trage sforile pentru ca aceasta să rămână în funcții de conducere. De altfel, Daniela Croitoru a lucrat în cadrul mai multor direcții din primăria Ploiești, inclusiv la șefia Direcției Relații Internaționale, postură din care a făcut parte din echipa care a reușit „performanța” de a pierde finanțarea de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Reamintim că este vorba despre un scandal din martie 2017, când Ploieștiul a ratat fondurile destinate investițiilor de la Ministerul Dezvoltării pentru că documentația aferentă a fost trimisă pe un număr greșit de fax.

N.R.: Atât primarul Adrian Dobre, cât și arhitectul șef Cristina Herția, au fost sunați pentru puncte de vedere referitor la aspectele acestea, însă, nu au răspuns la telefon.

Vezi mai jos video realizat la începutul săptămânii în care primarul Adrian Dobre declara despre Dana Croitoru că este o persoană eficientă la locul de muncă și documentele care atestă că a fost pontată deși nu s-a prezentat la serviciu:

- Reclamă -

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Sa va luminez. Pontajul din luna ian este semnat de dir adj, pt arh sef, respectiv de catre dna RITA NEAGU. Dansa dupa cum se vede, si-a asumat acel pontaj cu acea nota, de aceea a semnat si a pus data si sub nota respectiva. Celelalte pontaje sunt asumate de Arh Sef, respectiv Hertia Cristina, care a tolerat mutarea dnei Croitoru la DGDU-SDUM doar scriptic, aceasta venind de cateva ori in cadrul directiei, sa vorbeasca cu Dna. Arh ca vrea sa-si ia concediu, in rest, dna respectiva si-a desfasurat in continuare activitatea la Relatii Internationale. La acele pontaje, nota banuiesc ca a fost pusa ulterior, cand dna arh si-a dat seama ca se impute treaba. Cat despre prietenia cu dnul Pruna, nu cred ca este prietena dnului Pruna, mai degraba sotul acesteia care a lucrat…inca lucreaza…nu stiu exact, in cadrul serviciilor unde a activat si dnul Pruna. Nu stiu ce surse aveti voi in cadrul Directiei de Urbanism, care este interesul vostru de scrieti abia acum de acest subiect, vechi de altfel, despre care s-a facut si o interpelare in una din sedintele Consiliului Local, dar singurul vinovat din aceasta poveste este arh sef, care tolereaza astfel de practici, care accepta ca unii oameni sa munceasca pana la epuizare, iar altii vin la serviciu cand vor, fac ce vor, pe motiv ca stau peste program si o ajuta, functionarii cu care se plimba in timpul lber fiind favorizati si la serviciu. Apropo nu o deranjati pe dna arh ca este in concediu, invata pt examenul de pe 03.07. Doamne ajuta sa-l ia, sa plece la Campulug, ca oricum e mai mare ca Ploiestiul si o sa-l faca ea oras european ce-i va da clasa Ploiestiului, pt fraieri ea pleaca cu prietena si subalterna ei la mare, sa se relaxeze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut