fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Gabriel Oprea și UNPR revin pe scena politică | VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Președintele UNPR, Gabriel Oprea,împreună cu  Anghel Iordănescu, unul dintre candidații partidului la alegerile europarlamentare, au fost prezenți vineri la Ploiești pentru a discuta cu reprezentanții filialei prahovene.

Astfel, la finalul discuțiilor, Oprea a susținut în cadrul unei conferințe de presă faptul că UNPR s-a prăbușit în urma unui dosar politic care i s-a făcut, făcând referire la ancheta demarată împotriva acestui după ce  poliţistului Bogdan Gigină și-a pierdut viața  într-un  accident.

” Mie mi s-a făcut un dosar politic în care, într-un accident, și-a pierdut viața un polițist, un accident la care nici măcar nu am luat parte, nu l-am văzut, eram pe bancheta din spate. Mi-am dat demisia și din Senat. Sunt singurul care și-a dat demisia cu toate că a primit un vot favorabil. Mi-am dat demisia și din partid atunci, ca să nu fie partidul țintă.  Partidul, normal, s-a prăbușit. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiției a dat o Hotărâre definitivă , în care a stabilit că acel tragic accident nu avea nicio legătură cu atribuțiile mele de serviciu. Acum, m-an întors la partid și m-am apucat de muncă”, a susținut Gabriel Oprea, președintele UNPR.

- Reclamă -

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, Daniel Niculae, președintele UNPR Prahova, a susținut că își dorește să obțină 15.000 de voturi.

https://streamable.com/819xm

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Angajații TCE îl contrazic pe director și spun că oamenii din ambele sindicate intră în grevă. FOTO-DOCUMENT

Situația la TCE, operatorul public de transport în comun din Ploiești, este din ce în ce mai alarmantă, iar...
Sari la conținut