Rosal se mișcă greu luni dimineață! La ora 8.00, străzile și trotuarele din centrul Ploieștiului nu fuseseră măturate, iar coșurile de gunoi erau pline. 

Deși este în pericol să piardă contractul pentru curățenia căilor publice, operatorul de salubritate pare dezinteresat.

Luni dimineață, la ora 8.00, angajații nu trecuseră deloc prin zona hotelului Prahova.

Hârtii, ambalaje și pahare din plastic erau la tot pasul, inclusiv în zona pietonală.

De asemenea, deșeurile din coșurile de gunoi nu fuseseră colectate. Evident, nici mormanele pe care ploieștenii le depozitează lângă acestea nu fuseseră ridicate.

Vă reamintim că Primăria Ploiești și ADI Prahova au demarat deja procedurile pentru rezilierea contractului cu Rosal pe partea de salubritate.

De asemenea, Primăria Ploiești a amenințat operatorul că va face același lucru în privința contractului pentru curățenia căilor publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here