fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO – DGA și-a mărit parcul auto cu 50 de noi autovehicule

Citește Și

- Reclamă -

Un număr de 50 de autovehicule destinate activității de prevenire a corupţiei au intrat, la începutul acestei luni, în dotarea Direcției Generale Anticorupție. Achiziția a fost efectuată prin licitație deschisă, în cursul acestui an, în cadrul proiectului ROFSIP2015OS5A04P01 Întărirea capacităţii operaţionale a DGA de prevenire şi combatere a faptelor de corupţie, inclusiv în achiziţiile publice din cadrul Programului Naţional aferent Fondului pentru Securitate Internă – Componenta pentru Cooperare Poliţienească.

Autoturismele vor fi utilizate de ofițerii specializați în cadrul activităților de prevenire a corupției, respectiv deplasarea la instruirile și informările anticorupție, în condițiile în care, pentru anul în curs, domeniile prioritare de acțiune anticorupție sunt personalul nou-încadrat; personalul cu funcții de conducere din structurile ce interacționează direct cu cetățenii; domeniul achizițiilor publice și suport logistic.

- Reclamă -

Obiectivul proiectului este de creştere a acţiunilor de prevenire, investigare şi combatere a practicilor de corupţie, inclusiv în achiziţiile publice şi în gestionarea fondurilor UE.

Proiectul urmăreşte asigurarea eficienţei în prevenirea, investigarea şi combaterea practicilor de corupţie, inclusiv în achiziţiile publice prin creşterea dotării cu mijloace de mobilitate terestră ale Direcţiei Generale Anticorupţie, la 12 ani de la înființarea acestei structuri noi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, proiectul răspunde aplicat solicitărilor UE de intensificare a eforturilor în direcţia reducerii corupţiei din România aducându-şi astfel aportul la o mai bună realizare a obiectivelor Strategiei Europa 2020, al cărei succes depinde şi de factori instituţionali cum ar fi buna guvernanţă, statul de drept şi ţinerea sub control a corupţiei.

- Reclamă -

Până la finalizarea proiectului vor fi achiziționate în total 124 de autovehicule.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut