fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Gata cu pânda la curbă! Reguli noi pentru amplasarea radarelor!

Citește Și

- Reclamă -
Camera Deputatilor a adoptat decizional, marți, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice, cu 186 voturi „pentru” și 21 „împotrivă”. Proiectul de lege inițial a fost modificat în urma declarării unor articole ca fiind neconstituționale, conform Mediafax.

Deputații au votat Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.684 din 6 noiembrie 2018.

Proiectul de lege a fost atacat la CCR, iar acum, legea cuprinde în integralitate articolele declarate constituționale.

- Reclamă -

Potrivit legii votate de Camera Deputaților, polițiștii rutieri, respectiv polițiștii de frontieră sunt obligați să poarte uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive, arată deputatul liberal Florin Roman într-un comunicat.

O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravențiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar (decât-n.r.) cu mijloace tehnice certificate, omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenție.

O noutate este și faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staționate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufișuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri.

- Reclamă -

Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că șoferul încetinește și devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale mașinilor de poliție, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor„, potrivit comunicatului emis de Florin Roman.

Inițiativa legislativă adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, urmează să ajungă la președintele României pentru promulgare.

stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Mister total la Câmpina. Alin Moldoveanu, primarul în funcție, nu și-a anunțat candidatura la alegerile locale din iunie

O singură formațiune politică a anunțat persoana care va intra în cursa pentru funcția de primar al municipiului Câmpina,...
Sari la conținut