fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Georgiana Marcu, premiată pentru campania „Transport mai bun pentru cetățenii din satul Pleașa”

Citește Și

- Reclamă -

În cadrul celei de-a șaptea ediții a Galei Premiilor Participării Publice, organizată joi seară, de Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), au fost acordate 13 premii unor persoane și organizații care „au sfidat imposibilul” și au reușit să determine instituții ale statului să rezolve probleme ale comunităților lor, de la modificarea unei legi la pietruirea unei străzi.g-marcu - Ziarul INCOMODGeorgiana Marcu (foto) a primit premiul „Cetățean cu Putere de Magician” pentru campania „Transport mai bun pentru cetățenii din satul Pleașa”. Prin acțiunile desfășurate, tânăra a adus în atenția autorităților locale din Prahova importanța unui transport public funcțional.

Asociației OvidiuRo i-a revenit premiul „Tichetul Fermecat” pentru campania „Fiecare Copil la Grădiniță”, care a generat legea cu același nume, în timp ce Coaliția România Respiră a câștigat premiul „Viitorul respiră bine” pentru campania „România fără fum — sănătatea nu se negociază!”.

- Reclamă -

Premiul „Educație la gura sobei” a fost acordat Asociației Salvați Copiii — Filiala Iași pentru campania „Acolo unde nu ajung drepturile copiilor”, prin care a fost asigurat dreptul la educație pentru 102 copii din comunități izolate care nu aveau acces la grădiniță, premiul „Elevii câștigă finala” a fost primit de Asociația Elevilor din Bacău pentru campania „Lăsați-ne să batem mingea!”, iar premiul „Niciodată în pădurea fermecată” a fost acordat Asociației Agent Green pentru campania „Stop tăierilor ilegale”.

Premiul special al CeRe a fost acordat artistului Dan Perjovschi. „Arta și talentul său ne ajută să trăim diferit dincolo de living room”, a spus Oana Preda, directorul Centrului. „Eu când sunt întrebat dacă sunt activist spun ‘Nu’, dar desenele mele sunt”, a afirmat Dan Perjovschi.

Asociația pentru Dezvoltare Activă a primit premiul „Fiecare parc cu eroii lui” pentru campania „Zilele Parcului Gherăiești 2”, desfășurată în Bacău.

- Reclamă -

Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, care a patronat gala CeRe, a înmânat premiul „Fără cuvinte” Centrului de Resurse Juridice (CRJ) pentru campania „Fără lagăre! Prevenirea abuzurilor la adresa persoanelor cu dizabilități mintale instituționalizare”.

„Acest proiect a pornit tocmai de la sectorul 2, unde în 2012-2013 aproape că ne-am legat cu lanțurile în fața centrului (în care trăiesc persoane cu dizabilități mintale — n.r.), pentru că nu ni se permitea accesul”, a spus Georgiana Pascu, de la CRJ. Potrivit CRJ, sunt mii de oameni în România, care suferă de astfel de probleme și care sunt privați de libertate, fiind închiși centre speciale.

Premiul „Un stilou numit putere”, la categoria specială „Jurnaliști”, a fost acordat lui Ovidiu Vanghele pentru seria de investigații „Lagărele de lângă tine”. Pe scena galei, el a spus că premiul se datorează în foarte mare măsură Georgianei Pascu de la CRJ, cea care l-a îndrumat.

Premiul „Administrația la lumina zilei” a fost acordat Romanian Youth Movement for Democracy pentru campania „Cetățeni activi pentru Bacău”, iar Roxana Vitan, președintele Romanian-American Foundation, partener tradițional al galei, a înmânat premiul „Legea nu se negociază la bursă” Asociației Elevilor din Constanța pentru campania „Bursele pentru elevi, cerute în instanță”. Aceeași asociație a primit și premiul „Frăția elevilor și nedreptatea bugetară”, pentru campania „Reduceri la abonamente. Elevii își cer drepturile!”.

- Reclamă -

Gala CeRe a început cu un moment de reculegere pentru victimele atentatelor teroriste de la Bruxelles. Amfitrionul evenimentului a fost Mircea Toma.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut