Aspectele cele mai neglijate de către poliţiştii români în intervenţiile în forţă au fost ignorarea spaţiului geografic şi cunoaşterea infractorului, este concluzia la care au ajuns specialiştii din cadrul Serviciului de Analiză Comportamentală (SAC) din cadrul IGPR.
Poliţia Română preferă acţiunea în forţă, la vedere, cu girofar, în ideea intimidării infractorilor. Astfel de intervenţii sunt deopotrivă extrem de costisitoare şi de multe ori se finalizează cu eşec. Fără o explicaţie anume, coordonatorii acţiunilor de intervenţie omit să implice de la bun început două mari structuri – să le spunem de ”intelligence” – din cadrul Poliţiei Române. Este vorba despre Serviciul de Analiză Comportamentală, unde activează renumiţii profileri (psihologi criminalişti mai pe româneşte) şi Unitatea de Analiză a Informaţiilor, unde lucrează poliţişti abili ce au în fişa postului, printre altele, inclusiv valorificarea informaţiilor din sursă deschisă, adică acele date la care are acces toată lumea, cu condiţia să le şi caute.
În ce măsură astfel de informaţii sunt esenţiale pentru ancheta Poliţiei reiese din evadarea „haiducului” din Prahova, de anul trecut, scrie adevarul.ro.
Un an de la cea mai spectaculoasă evadare
Pe 18 aprilie se împlineşte un an de la cea mai spectaculoasă evadare din istoria recentă a României. Un individ, condamnat pentru furturi mărunte, fără un istoric violent sau de ”şmecher de pârnaie” reuşeşte să fugă de la un punct de lucru al Penitenciarului Ploieşti. Evadează cu doar câteva luni înainte de ispăşirea pedepsei.
Atât gardienii penitenciarului, dar mai ales poliţiştii care au pornit pe urmele evadatului au crezut că au de-a face cu un prostovan despre care spuneau că ar fi în stare să sară gardul singur înapoi la închisoare, când va auzi girofaruri pe stradă.
Au cules doar date de bază: nume, adresa de domiciliu şi trecutul infracţional într-o primă fază a acţiunilor de căutare, dar au neglijat să caute răspunsul pentru o întrebare esenţială: de ce ar fi evadat deţinutul, dacă mai avea doar câteva luni de executat. În lipsa acestei informaţii, poliţiştii din cinci judeţe, dar şi din Bucureşti au pierdut timp preţios şi foarte mulţi bani căutând haotic prin pădurile din jurul comunei unde locuia evadatul, scrie adevarul.ro. Dacă aveau răspunsul la întrebarea menţionată anterior, cel mai probabil bărbatul ar fi fost prins în noaptea evadării.
Poliţiştii au trecut pe lângă evadatul căutat
O lună s-au chinuit poliţiştii să-l caute în modul clasic, cu forţe la vedere, cu zeci de maşini de poliţie pe uliţele satelor, în uniformă, cu gălăgie, cu câini de urmă, cu lanterne, cu drone, cu tot arsenalul de care dispunea Poliţia la acel moment. În tot acest timp, evadatul uşor deghizat (cu fes în cap, barbă crescută şi cu haine de furat) trecea liniştit pe lângă poliţişti fără să fie băgat în seamă sau îşi supraveghea urmăritorii din vârf de deal cum se agită prin mărăciniş.
Între timp mai şi fura una-alta de prin casele oamenilor (16 furturi în total), a avut şi întâlniri amoroase, şi-a vizitat inclusiv prietenul şi sora fără să fie prins. Le-au trebuit trei săptămâni poliţiştilor să admită că nu sunt în stare să-i dea de urmă fugarului. În cele din urmă au cerut ajutorul SAC şi UTAI. În scurt timp poliţiştii aveau pe masă informaţiile care le lipseau: biografia şi personalitatea evadatului, amprenta comportamentală geografică a evadatului, nevoile sale şi mai ales, cel mai important element, motivaţia care l-a determinat să fugă din închisoare.
Profilerii de la Serviciul de Analiză Comportamentală alături de colegii lor de la Unitatea de Analiză a Informaţiilor au pus cap la cap datele pe care le aveau şi au realizat un portret complet al infractorului: ce va face, ce nu va face, ce va fura, unde va fura, cum îşi modifică comportamentul, ce îşi doreşte evadatul.
Pe lângă toate acestea au realizat hărţi A04 (format mare, cât un covor) pentru a determina comportamentul spaţial. Aceste hărţi au fost concepute în baza multiplelor furturi săvârşite de evadat pe raza mai multor comune învecinate (Păcureţi, Podenii Noi, Bălţeşti, Şurani).
Pe hartă au fost trasate trei cercuri concentrice, unul (alb) cu raza de 4 kilometri, al doilea (roşu) cu raza de 8 kilometri şi cel de-a treilea (galben), cu raza de 12 kilometri. Totul a fost realizat pentru a stabili aptitudinile de deplasare ale omului căutat, cum îşi modifică comportamentul în funcţie de spaţiul geografic şi de prezenţa echipelor de căutare din zonă, etc.
Munca a fost enormă. S-au făcut inclusiv tabele cu succesiunea furturilor pe zile, pe ore, adresele unde au fost date atacurile. Informaţiile au relevat faptul că evadatul se învârtea oarecum într-un cerc, nu se îndepărta foarte mult de un anumit loc, punctul comun fiind graniţa dintre două sate acolo unde se afla un cimitir. Aşa s-a aflat ”trebuinţa emoţională forte”, magnetul care l-a determinat până la urmă să fugă din închisoare. În acel cimitir se afla mormântul copilului său.
Singurul lucru pe care şi-l dorea era să fie lângă copilul său mort, să-i îngrijească mormântul. Din analiza surselor deschise, adică toate conturile sale de Facebook, specialiştii de la SAC au descoperit că evadatul nu reuşise să depăşească perioada de doliu, nu accepta moartea copilului său. Avea pe Facebook fotografii relevante cu sicriul copilului, cu mormântul copilului, inclusiv o fotografie cu bărbatul întins pe pat, cu ochii închişi şi cu fotografia copilului pe piept.
Intervenţie nu doar fără girofar, dar nici măcar cu ţigări aprinse
Psihologii criminalişti au aflat că bărbatul a avut tentative de suicid în trecut, iar imediat după înhumarea băiatului a dormit pe mormântul acestuia. Era evident că acolo era locul în care se ascundea de Poliţie şi că acolo trebuia căutat încă din prima zi a evadării. Bărbatul se retrăsese în pădure (pe care o cunoştea de mic) tocmai pentru că prezenţa atât de agresivă a poliţiştilor l-a determinat să se ascundă în locuri unde era convins că ei nu pot ajunge.
Pe 15 mai 2020, adică după o lună de căutări, poliţişti au acceptat planul de capturare propus de SAC şi UTAI. Echipe de pândă, fără gălăgie, fără girofar, nici măcar ţigări aprinse sau lanterne, ar fi trebuit să înconjoare cimitirul respectiv şi să aştepte sosirea bărbatului hăituit, explică sursa citată. Planul a fost dejucat oarecum de localnicii din sat care au reuşit să captureze evadatul în aceeaşi seară.
În interviul care a urmat capturării, evadatul a recunoscut că absolut toate elementele intuite de Serviciul de Analiză Comportamentală despre el erau reale. Printre altele, bărbatul a mărturisit că intenţia lui finală era să se sinucidă pe mormântul copilului pentru că doar aşa, considera el, putea fi alături de băiatul mort.
În timpul furturilor, el nu căuta neapărat mâncare prin curţile oamenilor, ci şoricioaică (otravă).
Nu dorea să se spânzure, pentru că ştia că în acest mod n-ar mai fi avut parte de o înmormântare creştinească şi ar fi fost dus la capătul cimitirului, aşa cum se întâmplă cu sinucigaşii în tradiţia ortodoxă. Ori scopul lui era să fie înmormântat în aceeaşi groapă cu copilul său, iar sinuciderea prin otrăvire i-ar fi oferit şansa aceasta.
Pe de altă parte, a recunoscut bărbatul, de multe ori, în căutările lor, poliţiştii au trecut pe lângă el. Avea timp să se camufleze bine pentru că poliţiştii se deplasau făcând zgomot, comunicând între ei cu voce tare, iar maşinile de poliţie erau peste tot, în loc vizibil. Aşadar, poliţiştii au greşit atunci când au luat de bună caracterizarea gardienilor din penitenciar- un prostovan, fără prea multă minte, şi au ignorant abilităţile sale de om crescut prin pădure, un bun cunoscător al locurilor în care s-a ascuns, o inteligenţă nativă, un supravieţuitor (orfan de mic, s-a descurcat singur toată viaţa. În primele zile de la evadare a mâncat frunze de măcriş şi de gutui) şi mai ales au neglijat motivarea supremă care l-a determinat să ia decizia de a fugi din închisoare.
Evadarea haiducului din Prahova a ajuns în prezent caz-şcoală în Poliţia Română.
Rămâne de văzut în ce măsură poliţiştii vor înţelege să coopereze cu structurile de ”intelligence” pe care le au la dispoziţie încă din prima fază a intervenţiilor. Până acum nu au dovedit asta neapărat.
Sursa: adevarul.ro
