fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Grevă la Petrolul. Fotbaliștii cer drepturile financiare restante

Citește Și

- Reclamă -
Fotbaliștii Petrolului au refuzat să se antreneze la ședința de pregătire programată marți. Galben-albaștrii sunt nemulțumiți că nu și-au primit drepturile financiare.

Clubul ploieștean are restanțe la jucători. Sunt două salarii neplătite, iar cei care au promovat, la finalul sezonului trecut, nu au primit nici primele aferente.

În aceste condiții, la începutul ciclului de pregătire pentru partida cu Universitatea Cluj (vineri, ora 19.00, pe stadionul Ilie Oană), fotbaliștii antrenați de Nae Constatin au refuzat să se antreneze.

- Reclamă -

Se pare că gestul jucătorilor s-a vrut a fi un semnal de alarmă, în primul rând, aceștia urmând să reia antrenamentele începând de miercuri.

Petrolul se confruntă cu probleme financiare majore, însuși președintele clubului, Costel Lazăr, având mai multe declarații, în acest sens, pe parcursul actualului sezon.

Ultima dintre ele a fost, în fapt, un atac dur la adresa autorităților locale, făcut de Costel Lazăr cu lacrimi în ochi.

- Reclamă -

Cu toate acestea, clubul a pierdut, din propria greșeală, o finanțare nerambursabilă pe legea 350, de la Consiliul Județean Prahova.

În urmă cu aproximativ trei luni, Petrolul a depus un proiect de finanțare, pe Legea 350, la Consiliul Județean, pentru suma de aproximativ 330.000 de euro. Potrivit surselor noastre, proiectul a fost respins deoarece ar fi fost conceput greșit. Și nu de conducerea Petrolului, ci de o firmă care s-a ocupat de realizarea documentelor și depunerea acestora.

Autorii proiectului au estimat un buget prea mare. Conform ghidului, trebuiau să se încadreze la o sumă maximă de 1.500.000 de lei, însă au depășit valoarea, iar proiectul a fost descalificat.

 

- Reclamă -

DETALII AICI: VIDEO: De ce (se) plânge președintele Costel Lazăr. Planul care transformă Petrolul la finalul sezonului

Reporterii Ziarului Incomod au încercat să-l contacteze telefonic pe președintele Petrolului, însă acesta nu a răspuns. În măsura în care vom avea un punct de vedere, acesta va fi publicat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut