fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Guvernul a prelungit starea de alertă pe teritoriul României. Ce măsuri rămân obligatorii

Citește Și

- Reclamă -

Guvernul a aprobat, marți,  prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 13 ianuarie 2021.

Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptată în forma introdusă pe agenda ședinței de Guvern, au comunicat reprezentanții Executivului.

- Reclamă -

Pentru cel puțin o lună de acum încolo se mențin obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, inclusiv în spațiile deschise, dar și interdicțiile privind organizarea de petreceri și evenimente, respectiv cele referitoare la circulația pe timpul nopții.

“La nivel național, numărul de cazuri confirmate a urmat o tendința de scădere intre sfârșitul lunii aprilie si sfârșitul lunii mai, o creștere accelerată în lunile de vară, urmată de o perioada de platou. În perioada 20 noiembrie – 29 decembrie tendința a fost descrescătoare, dar în ultimele 6 zile (01.01 – 06.01.2021) se înregistrează din nou, o creștere a mediei zilnice a numărului de cazuri confirmate”, subliniază nota de fundamentare atașată proiectului adoptat astăzi.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Când se reiau lucrările la Bulevardul Independenței din Ploiești

Primăria orașului Ploiești a anunțat printr-un comunicat de presă că lucrările la Bulevardul Independenței vor fi reluate.După ce oamenii...
Sari la conținut