Inspectorii de la Consiliul de Monitorizare au descoperit condiții greu de imaginat la CABR Casa Colibri din Războieni, județul Neamț.
Centrul are o capacitate de 32 de persoane, dar inspectorii au găsit acolo nu mai puțin de 50 de oameni, înghesuiți și trăind în condiții mizere.
Cel mai tânăr beneficiar are 22 de ani, iar cel mai în vârstă 86 de ani. Toți suferă de handicapuri mentale, fizice și asociate.
Inspectorii au descoperit, pe lângă mirosul insuportabil, dormitoare suprapopulate cu perne deteriorate, murdare și rupte. Niciun beneficiar nu avea haine de schimb.
Mai mult, 95% dintre saltelele de pe paturi erau murdare, deteriorate și pline de urină sau fecale.
La vederea inspectorilor, reprezentanții Centrului au fost nevoiți să scoată dintr-o cameră saltele, perne și lenjerii noi.
Inspectorii de la Consiliul de Monitorizare au chemat în ajutor toate celelalte instituții ale statului. Aceștia consideră inexplicabil faptul că saltelele și lenjeriile noi erau depozitate, în timp ce beneficiarii erau ținuți în condiții greu de imaginat.
Consiliul de Monitorizare este o autoritate autonomă sub control parlamentar, înființată pentru a proteja, promova și monitoriza modul în care drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în instituții sunt respectate.