„Lucram cu ziua, din martie pâna în septembrie. Şi-mi ziceam că locul meu nu e aici, că pot mai mult…”. Cu acest moment de trezire, Vasile Lincan a devenit un caz obişnuit, al unui tânăr de 23 de ani, student (management, în Ploieşti), care în acelaşi timp lucrează să se-ntreţină.

Are contract doar până la anu’ (colaborare, pe proiecte, cu o fundaţie), dar va găsi el o soluţie…Dacă nu găseşte repede de lucru poate o să-şi vândă şi maşina (un Cielo obosit), important e să păstreze şcoala.

Şi fără acel moment de trezire, tânărul ar fi fost un caz obişnuit, dar al lumii lui, de rom din Mizil, din Cartier (aşa e cunoscut cartierul ţigănimii), care tăieşte sub contractul”ziua de muncă pe unde apucă” şi unde şcoala ar fi ultimulproiect la care să-şi permită să se gândească.

Tânărul de 23 de ani Vasile Lincan zis şi Arabis (”aşa mi-a zis mama, i s-o fi părut că sunt mai arab”) nu şi-a propus, în mod programatic, să schimbe lumea. Nu simte nevoia să explice ce e cu tricoul pe care scrie dreamers/reveurs (visători). Nu vrea să vorbească prea mult despre el. Ca atâţia alţii, a avut o copilărie grea. L-au crescut bunicii, de la 3 luni. L-au dat la şcoală. La început, erau în clasă romi-români, cam jumi-juma. Când a juns la liceu, rămăsese singurul rom. Simte şi o datorie să le mulţumească bunicilor. Bunicu’ e acum bolnav, nu are voie să fie supus la emoţii, de accea, de câte ori intră în curte, Arabis îşi ia ”un zâmbet fericit, care poate câteodată e fals”. 

Mergem prin Cartier, pe la romii pe care Arabis  i-a adus să mai facă o clasă-două, în cadrul proiectului ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, derulat de către Asociaţia C4C – Communication for Community. Aproape 400 de adulţi, majoritatea tinere mame, din 13 comunităţi sărace au beneficiat de acest proiect, implementat în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare din judeţele Prahova, Călăraşi şi Gorj. Oameni de 20-30 de ani care nu au mai fost la şcoală. Oameni care acum îl întreabă pe Arabis ”ce facem, când continuăm?” Uite-l pe Cristi Duman, de 23 de ani, tată a doi copii, care a ajuns, prin proiect, până într-a patra. Şi-a zis că ”nu e târziu” să mai meargă la şcoală şi acum vrea să meargă mai departe, că de la 8-10 clase mai găseşti de lucru.

Citește mai departe pe www.adevarul.ro