Incendiatorul de la Parlament a fost prins de polițiștii din București. A fost găsit într-un hotel din sectorul 4 al Capitalei, cartier Vitan.
Bărbatul a fost dus la secția 11 de poliție, cea mai apropiată, dar de acolo va ajunge la secția 17, unde va fi audiat pentru incendiul provocat în magazinul de suveniruri de la Palatul Parlamentului.
Comunicatul Poliție Capitalei remis presei la scurt timp după producerea atacului:
Astăzi, 17 septembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat cu o substanță, posibil inflamabilă, în incinta unei instituții publice din Sectorul 5.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanță inflamabilă.
Incendiul a fost într-o încăpere pentru vizitatori, aproximativ 300 de persoane fiind evacuate la acel moment.
Din primele informații, nu există persoane rănite.
Atacul a avut loc marți în jurul orelor 14.00. Bărbatul a intrat în sediul Parlamentului pe la intrarea turiștilor. Avea asupra lui o geantă în care se afla un recipient cu o substanță inflamabilă.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 17 Poliție, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citește și: Incident de securitate în Parlamentul României. Un vizitator a aruncat cu benzină și a provocat un incendiu