- Reclamă -
Adolescenții cu vârsta între 16 și 18 ani se pot vaccina în cadrul unui maraton al vaccinării, timp de două zile, cu program non-stop. Tinerii care vor să se imunizeze trebuie să fie însoţiţi de un aparţinător adult – tutore legal, părinte sau bunic.
Anunţul privind organizarea Maratonului Vaccinării Adolescenţilor a fost făcut, duminică, pe Facebook, de către unul dintre viceprimarii oraşului, Magdalena Trofin.
„Maratonul va avea loc la Centrul de Vaccinare MEDIURG din strada Plugarilor, numărul 1, începând de luni de la ora 08:00 până marţi la ora 20:00, program non-stop. Adolescenţii care se vor adresa centrului deschis în cadrul acestei acţiuni vor fi imunizaţi cu vaccinul Pfizer, singurul vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru copii, dar numai pentru cei cu vârsta de peste 16 ani”, a scris viceprimarul pe reţeaua de socializare.
- Reclamă -