fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Incident în centrul Ploieștiului după ce Poliția Locală a vrut să amendeze un șofer. FOTO

Citește Și

- Reclamă -

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat ieri o decizie cu privire la atribuțiile polițiștilor locali, informație apărută imediat în mass-media. Mare parte dintre cei care au aflat acest lucru au interpretat că Poliția Locală nu mai are dreptul de a amenda șoferii, deși decizia făcea referire la o altă lege.

Oamenii sunt acum revoltați și chiar astăzi, în spatele Poștei Mari din centrul Ploieștiului, trecătorii au reacționat când un echipaj al Poliției Locale Ploiești a amendat un șofer care parcase neregulamentar. Oamenii îi filmau pe polițiștii locali și s-au certat cu aceștia (foto jos) deși, potrivit legii, pot amenda în continuare contravenienții.

- Reclamă -

Vezi aici exact când te poate amenda Poliția Locală!

Ca urmare a interpretărilor eronate ale deciziei ICCJ, Poliția Locală Ploiești a emis următorul comunicat de presă menit să explice situația:

„Urmare numeroaselor articole apărute în publicațiile online și pe rețelele de socializare în care se interpretează eronat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la atribuțiile polițiștilor locali în domeniul circulației pe drumurile publice, Poliția Locală Ploiești formulează următorul punct de vedere:

- Reclamă -

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României www.scj.ro, prin Decizia nr. 11 pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2017 în dosarul nr. 3/2017, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art.102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate„.

Poliția locală nu aplică sancțiuni în baza dispozițiilor art.102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002, iar decizia mai sus menționată nu face referire la neexercitarea atribuțiilor polițiștilor locali stabilite prin Legea nr. 155/2010 (republicată), art. 7 lit. h) – „constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar”.

În consecință, polițiștii locali aplică sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis.

Mai mult decât atât, facem precizarea că Serviciul Circulație pe Drumurile Publice din cadrul Poliției Locale Ploiești a aplicat cu stictețe prevederile legale, și nu a solicitat – prin poștă sau prin altă modalitate de comunicare – proprietarilor autovehiculelor oprite/staționate neregulamentar, datele de identificare ale persoanelor cărora le-au fost încredințate autovehiculele pentru a fi conduse pe drumurile publice.

- Reclamă -

Din aceste considerente, Poliția Locală Ploiești atrage atenția asupra unei mai bune documentări în ceea ce privește materialele postate și comentariile aferente, întrucât acestea nu numai că pot induce în eroare cetățenii, ci afectează și exercitarea atribuțiilor de serviciu de către cei în drept.”

Iată fotografiile de azi:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut