fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

INCREDIBIL Soft special folosit de Sebastian Ghiță pentru tranzacții financiare

Citește Și

- Reclamă -

ghita sebastian - Ziarul INCOMODO serie de tranzacţii haotice, care par a fi generate de un soft, au fost depistate de anchetatori între conturile firmelor controlate de deputatul Sebastian Ghiţă, cei implicaţi urmărind, cel mai probabil, pierderea urmei unor sume provenite de la bugetul de stat, se arată în rechizitoriul DNA prin care Ghiţă a fost trimis în judecată alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

Potrivit documentului citat, firmele din grupul Asesoft care au fost înfiinţate de Sebastian Ghiţă „s-au remarcat prin capacitatea de a obţine contracte bănoase cu statul, în domeniul IT”, ele fiind controlate în continuare, în mod indirect, de parlamentar prin intermediul rudelor şi al prietenilor.

- Reclamă -

„În perioada 2013 – 2014 au fost identificate transferuri de fonduri bidirecţionale, însemnate ca volum şi frecvenţă, între entităţile membre ale grupului, în componenţa cărora sunt incluse fonduri provenite de la trezorerie, încasate de SC Asesoft International SA din contracte încheiate cu statul (de la buget sau din fonduri europene), dintre acestea făcând parte şi SC Asesoft Technologies SRL şi SC Sunsmart Integrate IT SRL. Operaţiunile nu par să aibă un scop economic real, având în vedere că sumele nu au fost folosite în realitate decât pentru a fi transferate succesiv în conturile mai multor persoane fizice şi juridice dintre cele menţionate”, se arată în rechizitoriu.

Anchetatorii arată că mişcările între conturile deschise de societăţile care alcătuiesc grupul de firme controlat de Sebastian Ghiţă relevă o activitate consistentă şi semnificativă, atât din punctul de vedere al cuantumului sumelor, calificat drept „impresionant”, cât şi din punctul de vedere al ritmicităţii acestora.

„Astfel, în perioada 2012 – 2015, între aceste conturi au fost deschise circuite în dublu sens care, de regulă, nu reprezintă mişcări de fonduri financiare generate de realizarea unei activităţi comerciale reale (…). Sume impresionante de bani tranzitează conturile societăţilor mai sus menţionate, iar circuitele descrise nu sugerează o activitate comercială rezonabilă, specifică unei pieţe, ci doar circuite ‘suveică’ care – aparent – nu par a indica vreo activitate economică”, susţin procurorii.

- Reclamă -

Potrivit acestora, din datele organelor de specialitate puse la dispoziţia lor rezultă că aceste tranzacţii haotice par să fie rezultatul unui soft, scopul fiind acela de a „pierde” urma fondurilor obţinute de la bugetul de stat.

„Modul de derulare a acestor tranzacţii (…) pare a fi mai degrabă rezultatul unui algoritm creat artificial (soft) după care sumele tranzitează, aparent haotic, conturile societăţilor. Este posibil ca prin desfăşurarea acestui ‘hăţiş’ de tranzacţii, cei implicaţi să fi urmărit, de fapt, pierderea urmei cel puţin a unei părţi din sumele provenite de la bugetul de stat”, se precizează în rechizitoriu.

Din grupul de firme controlate de către deputatul Sebastian Ghiţă face parte şi Asociaţia Basket Club Asesoft, care a primit finanţare ilegală de la Primăria Ploieşti.

Sursa: www.stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut