Un bărbat a câștigat un proces după ce instanța i-a dat dreptate și a decis că un aparat etilotest a înregistrat o alcoolemie pozitivă din cauza unui șervețel umed cu care s-a șters la gură.

Bărbatul a fost victima unui accident rutier și a fost amendat și i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule, deși susține că nu băuse nicio picătură de alcool, transmite Ziarul de Iași. Situaţia s-a clarificat după aproape un an, însă nu a fost tranşată definitiv de justiţie.

Accidenul a avut loc pe 1 iunie anul trecut, când mașina condusă de bărbat, un BMW, a fost lovită din spate de o mașină Skoda și propulsată în vehicului din față. Toți șoferii au fost în culpă, fiindcă erau pe linia de tramvai. Bărbatul în cauză a primit avertisment și două puncte de penalizare.

Ulterior, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 0,06 la mie. Bărbatul a susținut că nu a băut deloc alcool și a explicat că probabil valoarea indicată este din cauza unor șervețele umede cu care se ștersese de sângele de la gură în urma accidentului.

A fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar expertiza a stabilit lipsa totală a alcoolului în sânge.

Cu toate acestea, a fost sancționat și pentru conducere sub influența alcoolului și o amendă de 1.305 lei și suspendarea dreptului de a conduce timp de 90 de zile. Ieșeanul a mers în instanță și a cerut anularea procesului-verbal de contravenție.

Judecătorii au decis exonerarea şoferului de amenda de 1.305 lei, ca şi de suspendarea dreptului de a conduce. Avertismentul şi punctele de penalizare pentru oprire neregulamentară au fost menţinute, însă şoferul nu le contestase.

Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene au făcut apel împotriva sentinţei, dosarul intrând pe rolul Tribunalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here