fbpx
joi, aprilie 18, 2024
spot_img

Intersecţiile din Ploieşti vor fi modernizate din fonduri europene. Primăria a anunţat azi semnarea contractului de finanţare

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Ploieşti va primi fonduri europene, prin PNRR, pentru realizarea unui sistem de management inteligent al intersecţiilor. Instituţia a anunţat marţi semnarea contractului de finanţare.

Primăria Ploiești a câștigat o finanțare maximă nerambursabilă din fonduri PNRR în valoare de aproximativ 6,3 milioane lei, pentru realizarea unui management inteligent al intersecțiilor din municipiu. Contractul de finanțare al proiectului  a fost semnat astăzi, cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației.

Proiectul “Management inteligent al intersecțiilor din Municipiul Ploiești”, implementat de administrația publică ploieșteană, prin Direcția Relații Internaționale, a fost depus în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 10 – Fondul Local.

- Reclamă -

Obiectivele principale ale acestui amplu proiect vizează îmbunătățirea condițiilor de mobilitate urbană, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi, precum și sporirea siguranței rutiere, în zonele cu trafic rutier intens, menţionează Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă. Astfel, se vor implementa soluții digitale și inovatoare în managementul intersecțiilor, respectiv se va realiza asigurarea unei supravegheri video inteligente a arterelor de circulație și gestionarea eficientă a timpilor din traficul auto.

Valoarea totală a proiectului european este de 6.297.363,98 lei, iar perioada de implementare a acestuia este de 40 de luni de la data semnării contractului de finanțare, a mai menţionat instituţia.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

”Am depus plângere penală la secție, iar a doua zi polițistul de caz m-a violat”

O femeie acuză că a fost violată de polițistul la care depusese o plângere penală (video la finalul articolului).Mărturii...
Sari la conținut