Articolul 6, paragrafele 1 și 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește dreptul la prezumția de nevinovăție inclusiv în cazul sancțiunilor contravenționale. Astfel, în situația în care un proces verbal de constatare a unei fapte este contestat de contravenient, agentul constatator ar trebui să fie cel care dovedește vinovăția, nu invers, cum se pare că se întâmplă de obicei în instanțe. Avocatul Dumitru Rebegea, fost judecător, a acordat un interviu reporterilor noștri pe acest subiect, în care a explicat de ce în majoritatea cazurilor Statul Român încalcă această decizie a CEDO.

Reporter: Ce spune CEDO despre sancțiunile contravenționale acordate cetățenilor?

Av. Dumitru Rebegea: E vorba de articolul 6, paragrafele 1 și 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un proces echitabil și în sens larg și practic prevede dreptul oricărei persoane acuzate de comiterea unei contravenții de a fi considerată nevinovată până când agentul constatator dovedește vinovăția acesteia. Ce înseamnă a dovedi vinovăția? Înseamnă a prezenta probe din care să rezulte că persoana respectivă a comis fapta imputată care este menționată în procesul verbal de contravenție. Probele sunt de diverse feluri, de la declarații de martori până la înregistrări video, inclusiv declarațiile contravenientului, adică mie nu îmi interzice ca pe lângă așa-zisa declarație pe care o poate face contravenientul sub forma acelor obiecțiuni care sunt menționate în procesul verbal în care poate sau nu să își recunoască fapta, nimic nu-l oprește pe agentul constatator să ia acestuia o declarație sucintă în legătură cu fapta respectivă, care bineînțeles că dacă este de recunoaștere poate fi folosită împotriva lui. Bine, nu ar fi suficient să existe o singură declarație de recunoaștere, pentru ca la un moment dat cel care recunoaște poate să își retragă această declarație și atunci este de preferat ca agentul constatator să prezinte și alte probe obiective, cel puțin declarația unui martor, care a luat nemijlocit la cunoștință de fapta respectivă și care în caz de contestare a procesului verbal la instanța competentă, instanța să poată audia martorul respectiv în legătură cu fapta menționată în procesul verbal.

R.: Și dacă sunt surprinsă de aparatul radar cu viteză excesivă și cer această probă, nu îmi este oferită?

D. R.: Din practica de zi cu zi, din ceea ce se întâmplă la solicitarea și eu nu am auzit vreo cunoștință care să fie conducător auto și a săvârșit vreo contravenție privind depășirea limitei legale de viteză, la solicitarea ei să i se pună pe loc sau ulterior la dispoziție înregistrarea, fără ca să fie necesară formularea unei plângeri împotriva procesului verbal. Evident că la solicitarea instanței din oficiu sau la solicitarea petentului ca probă la plângerea respectivă, organul constatator pune la dispoziție o astfel de înregistrare în măsura în care există.

R.: Dar am putea scuti timpul și banii, să nu ajungem în instanță dacă am vedea proba înainte…

D. R.: Da, ideea ar fi aceea ca proba să fie pusă la dispoziție înainte, înregistrarea video, pentru că eu consider că numai printr-un mijloc tehnic verificat și omologat conform legii poate fi măsurată viteza de deplasare a unui vehicul. Dacă contravenientul își însușește acea înregistrare și se consideră dovedită fapta reținută în sarcina lui poate să hotărască să nu mai formuleze o plângere în fața instanței competente și să scutească anumite cheltuieli pe care le-ar putea face.

R.: Legislația din România ce spune? Putem solicita aceste probe înainte de începerea unui proces?

D. R.: Din păcate, nu. Dispozițiile Codului Rutier, OUG 195/2002 și regulamentul de aplicare al acestei legi nu permit această posibilitate. Cele două acte normative nu prevăd dreptul contravenientului de a solicita agentului constatator punerea la dispoziție a unei înregistrări prin care să ia cunoștință efectiv de modul în care a fost constatată fapta și să aprecieze dacă e cazul sau nu să facă plângere împotriva actului constatator. O altă problemă ar fi aceea că sunt situații în care, fără a fi vorba de această contravenție de depășirea limitei de viteză, ci alt gen de contravenții care practic nu sunt dovedite în nicio modalitate de agentul constatator. Există o mentalitate juridică care s-a încetățenit și s-a perpetuat de-a lungul timpului la care din păcate judecătorii actuali, chiar dacă sunt formați în sistemul juridic actual, nu renunță. În sensul că nu recunosc această prezumție de nevinovăție reglementată de Convenția Europeană și practic abordată și dezvoltată pe larg în hotărârile Curții Europene. Și merg pe aceleași prezumții de legalitate și de verificare a procesului verbal, în sensul că practic merg pe ideea că procesul verbal reprezintă un act prin care se constată și fapta, constituie și o probă. Este o cale, din punctul meu de vedere este o opțiune, sau o mentalitate și în același timp este vorba și de o motivare a unei hotărâri judecătorești greșite din acest punct de vedere. Practic, impune contravenientului care face plângere să-și dovedească nevinovăția, fără ca împotriva lui să existe vreo probă de vinovăție.

R.: Mă gândesc că aici pot fi cele de tulburarea liniștii și ordinii publice, consum de alcool pe domeniul public, când nu există martori, dar sunt persoane amendate…

D.R.: Acum vedeți că ori se aplică această regulă care este de fapt un principiu de drept, în toate cazurile, ori nu se aplică în niciun caz. Nu putem să împărțim domeniile în care se pot constata contravenții în care să aplicăm acest principiu, cum ar fi legea 61/1991 cu faptele prin care se tulbură liniștea publică și alte domenii în care se pot comite, se pot săvârși fapte contravențională. Principiile trebuie să se aplice ca regulă. Bineînțeles, că de la o regulă, legea trebuie să prevadă în mod expres și excepții. Însă, sistemul acesta al probării faptelor în materie contravențională trebuie să fie un sistem general care se aplică în orice situație. Exisă posibilități de a modifica cadrul legal și mă refer la legile speciale care reglementează diverse domenii de activitate, legi care prevăd și sancționează fapte contravenționale, în sensul de a adopta o procedură clară și detaliată prin care se poate constata fapta respectivă și în același timp se poate proba. Există astfel de posibilități, din păcate atâta timp cât jurisprudența națională practic contravine celei europene, în sensul că se consideră că agentul constatator nu trebuie să administreze nicio probă și simpla constatare a faptei este suficientă și resping plângerile, nu s-a impus adoptarea unei astfel de proceduri. Inițiativa aparține Guvernului, dar proiectele sunt inițiate de ministere ai căror miniștri fac parte din Guvern și nu există un astfel de interes pentru că vă dați seama, o astfel de procedură ar fi în defavoarea lor.

R.: Dar ar fi în favoarea contravenienților…

D.R.: Din păcate, știți foarte bine că cel puțin din informațiile publice, din presa scrisă, din presa audio-vizuală, că România a suferit și suferă foarte multe condamnări la CEDO și datorită acestei jurisprudențe naționale și condamnările se aplică datorită faptului că instanțele naționale nu țin seama de dreptul comunitar și în special de Convenția Europeană, de art. 6 de are făceam vorbire mai devreme și din păcate nu se schimbă nimic în această țară.

R.: Ce pot face persoanele care se trezesc în situația că trebuie să își dovedească nevinovăția, în loc să fie invers?

D.R.: Există posibilitatea de a administra probe, chiar dacă n-ar fi necesar pentru că fapta nu a fost dovedită prin probe de către agentul constatator, de a propune și administra probe în măsura în care ele sunt disponibile. În sensul că este posibil dacă ai produs un scandal pe stradă și ești însoțit de alte persoane, să le propui ca martor dacă fapta a fost constatată în mod abuziv sau ea s-a desfășurat în alte condiții decât cele constatate. Dacă circuli cu autovehiculul și ești oprit pentru că ai trecut pe culoarea roșie a semaforului și tu spui că ai trecut pe culoarea galben intermitent sau pe verde și agentul constatator comite un abuz, în mod normal el ar trebui să prezinte o înregistrare prin care să dovedească pe ce culoare ai trecut, să nu mai existe niciun fel de îndoială asupra acestui lucru, atunci îl poți propune ca martor pe cel care te însoțește.

R.: Dar dacă ești singur în mașină?

D.R.: Dacă ești singur în mașină, chiar recent am întâlnit o situație de genul acesta când cineva a fost sancționat pentru că a depășit, a parcat pe partea cealaltă depășind linia continuă și, are plângerea, mergând pe jurisprudența CEDO și pe prezumția de nevinovăție în condițiile în care agentul constatator nu a prezentat nicio probă în acest sens, adică nu a audiat niciun martor de pe stradă care să confirme acest lucru, deși s-a întâmplat în zona centrală a orașului la o oră rezonabilă, în jurul prânzului și nicio înregistrare video în acest sens. Cu toate astea, mergând pe aceleași prezumții de legalitate, de temeinicie, judecătorul a respins plângerea. De altfel, recunoaște că art. 6 alin. 2 este aplicabil, prezumția de nevinovăție și așa mai departe, dar cu toate astea, după aceea, din motivare, rezultă că se contrazice.

R. Și contravenientul ce poate face mai departe?

D.R.: Hotărârea a fost apelată, printre altele s-au depus, pentru că aici intervin oarecum și anumite ambiții, câteva hotărâri pronunțate de instanțe din România care recunosc această prezumție de nevinovăție. Deci nu toată lumea a rămas în urmă, sunt și judecători care se aliniază la această opinie și care aplică atât art. 6 alin. 1 și 2 a cărui aplicabilitate poate fi făcută direct de către instanțe naționale, deoarece Convenția Europeană este ratificată de România încă din 1994 și orice act comunitar care este ratificat face parte din dreptul intern și atunci trebuie să-l aplici. Avem și dispoziții în Constituție, art. 20 care spune că dacă este contradicție între legea internă și tratatele unitare în care România este parte se aplică cele din afară, au prioritate, cu singura condiție ca legea internă să nu fie mai favorabilă. Dacă este mai favorabilă decât aceste acte internaționale, atunci se aplică legea internă.

R.: Mai favorabilă, cui?

D.R.: Mai favorabilă reclamantului. Acum rămâne de văzut câteva hotărâri și chiar avem un caz în care este vorba tot despre o faptă contravențională comisă vizând depășirea limitei de viteză în localitate, constatată prin radar. Aici este o altă chestiune care trebuie discutată, în sensul în care probele pe care le prezintă agentul constatator pot fi puse la îndoială, în sensul că poate fi contestată atât procedura de administrare a probei, adică modul în care s-a făcut înregistrarea video a deplasării autovehiculului, dinamica acestuia, cât și valorile pe care aparatul respectiv le indică, pentru că există un manual de utilizare a aparatului, nu intru în detalii pentru că sunt foarte multe chestii și niște norme metodologice care trebuie respectate de către agentul constatator, mai concret de operatorul aparatului radar, cel care îl folosește, în ceea ce privește parametrii care trebuie setați și condițiile în care se folosesc acești parametri. De exemplu, să spunem că dacă te deplasezi în sens contrar vehiculului țintă, aparatul radar nu poate intra în funcțiune imediat ce vehiculul îți apare în vizor. Aparatul trebuie deschis cu ceva timp înainte, pentru ca el să-și seteze și să se poată regla în spațiu și înregistrările pe care le efectuează să fie corecte. Din păcate, deși sunt probleme în ceea ce privește nerespectarea acestor norme, întâlnim situații în care deși nu s-a respectat procedura, înregistrarea nu este clară, nu scoate în evidență în primul rând vehiculul și numărul de înmatriculare.

R.: Și atunci proba nu devine nulă?

D.R.: Proba dacă nu este clară, nu este aptă de a dovedi fapta, nu are cum se zice forță probantă, valoare probatorie, mai concret. Atunci nu poate fi folosită, e ca și când nu ar exista. În situația respectivă, dacă agentul constatator nu se bazează pe alte probe, evident că prezumția de nevinovăție de care beneficiază contravenientul nu a fost răsturnată. În măsura în care tu îmi prezinți probe cum este aceasta, iar eu pot să o pun la îndoială, tu consideri că este o probă de vinovăție, eu în momentul respectiv sunt obligat să dovedesc lipsa ei de temeinicie, prin această procedură de constatare a faptei, de faptul că proba nu e clară și așa mai departe. În momentul în care eu am dovedit netemeinicia probei, e ca și când ea nu mai poate fi folosită și nu mai există. În această situație evident că judecătorul ar trebui să admită plângerea și să anuleze procesul verbal.

R.: Dar aici revenim la ideea inițială. Dacă oamenii ar putea vedea probele înainte de a ajunge în instanță, ar ști dacă este cazul să facă o contestație sau nu.

D.R.: Da, din păcate, această posibilitate nu există deoarece legea nu prevede dreptul contravenientului de a solicita proba. Până nu se va modifica acest cadru legal… Dacă se va modifica și va cuprinde aceste chestiuni, vor exista norme care să se refere la acest drept, atunci evident că se poate recurge și la această soluție, de a cere înregistrarea, de a viziona și de a vedea despre ce e vorba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here