Reporterii ziarului Incomod au realizat un interviu cu fostul judecător Dumitru Rebegea, care a comentat proiectul Ordonanței de Urgență privind grațierea și modificările aduse Codului Penal. Av. Rebegea a „desființat” pas cu pas proiectul de ordonanță explicând că este făcut la repezeală și că este ușor de observat că scopul real nu este același cu cel declarat de inițiatori în spațiul public. În timp ce Guvernul motivează că dorește decongestionarea penitenciarelor, avocatul a explicat de ce acest lucru nu se va întâmpla în urma aplicării și care sunt categoriile de deținuți care vor profita în realitate de actul normativ.

Reporter: Ați studiat proiectul Ordonanței de Urgență privind grațierea și modificările aduse Codului Penal. Ce impresie v-a lăsat?

Av. Dumitru Rebegea: În spațiul public se folosesc tot felul de exprimări, unele ar trebui să fie juridice, dar sunt greșite pentru că cei care le folosesc fie au, fie nu au studii în domeniu și atunci le folosesc popular. Se achesează ideea că este un proiect de amnistie și grațiere, în mod greșit. Textul proiectului nu are nicio referire la amnistie, nu se amnistiază nicio infracțiune.

R.: Ar putea fi într-adevăr o încercare mascată de a „scăpa” de condamnări oameni politici, cum se vehiculează în rândul opiniei publice?

D.R.: Proiectul este un proiect exclusiv de grațiere a  executării unor pedepse. Din păcate este un proiect făcut la repezeală din punctul meu de vedere și fie conceput de clasa politică, sau instituția care a redactat proiectul, mă refer la Ministerul Justiției, care pare a fi făcut de oameni care nu sunt specialiști în domeniu. Pentru că din toate legile de grațiere a executării pedepselor care au fost până în prezent, și mă refer la cele două legi care au fost după 1990 în România, în 1997 și 2002, acesta este un proiect care derogă de la modalitatea în care se înțelege acest act de clemență, grațierea. Aici ar trebui să tratăm în primul rând aspectele constituționale ale problemei. Din câte am înțeles, Guvernul tinde să-l adopte prin Ordonanță de Urgență. El este un proiect care de regulă se adoptă de Parlament printr-o lege organică. Este vorba de art. 73, litera L din Constituție, în care spune ce domenii se reglementează prin lege organică. Și unul dintre acestea este inclusiv amnistia și grațierea. Se derogă de la această procedură.

R.: Asta înseamnă că proiectul din start încalcă Constituția?

D.R.: Da. Pentru că într-adevăr prin Ordonanță de Urgență, conform Constituției, pot fi adoptate, reglementate, domenii de activitate, inclusiv cel în speță, specifice legilor organice, cum este și o lege prin care se grațiază executarea unor pedepse. Poate face obiectul, însă, condiția este că trebuie să existe o situație extraordinară care să deroge de la adoptarea, care să impună urgență, iar urgența trebuie motivată chiar în Ordonanță și care să deroge de la reglementarea acelui domeniu prin lege organică, practic de a ocoli puterea Legiuitorului, adică Parlamentul. Acum vedeți că este într-adevăr o problemă presantă, ar avea dintr-un anumit punct de vedere un caracter urgent adoptarea unui astfel de act normativ prin care practic să reducă supra-aglomerarea în mediul penitenciar pentru că astfel numărul persoanelor cărora li s-ar încălca art. 3 din Convenția Europeană și care ar fi supuse la un tratament inuman și degradant, pentru că despre asta este vorba în art 3 ar scădea, pe de altă parte, ar scădea și plângerile acestora la CEDO, ar scădea și cuantumul despăgubirilor pe care România ar trebui să le plătească și acești bani ar fi folosiți pentru modernizarea infrastructurii Administrației Naționale a Penitenciarelor și inclusiv prin extinderea bazei materiale a penitenciarelor actuale, fie prin construirea unor penitenciare noi. Din păcate de mulți ani se tot discută despre construirea unor penitenciare în parteneriat public-privat, este un deziderat care nu a fost pus în practică până în prezent în România, deși ar fi una din soluțiile care ar rezolva această problemă.

Nu asta ar fi problema, că s-ar adopta prin Ordonanță de Urgență, este vorba de conținutul proiectului, în sensul că el are un caracter discriminatoriu în raport cu persoanele condamnate și mai ales cu cele care se află efectiv în executarea pedepsei, pentru că obiectul unui act de grațiere nu constă numai în posibilitatea grațierii pedepsei în cazul în care condamnatul se află efectiv în executarea ei în momentul în care intră în vigoare actul normativ, ci și în grațierea restului rămas neexecutat, care se aplică celor care s-au eliberat condiționat. La momentul la care se eliberează s-a executat o pedeapsă în mod efectiv și rămâne un rest neexecutat care practic este diferența între ce s-a executat și pedeapsa pe care trebuia să o execute persoana în cauză. În al doilea rând, este un proiect care are două componente, grațierea integrală a pedepselor și grațierea parțială într-un anumit procent. Grațierea este condiționată atât de cuantumul pedepsei, de natura infracțiunii, dar și de alte situații, cum ar fi vârsta condamnatului la momentul la care intră în vigoare, starea lui de sănătate, inclusiv situația familială. Cel puțin ultimele trei nu au făcut obiectul unei legi de grațiere până în prezent, adică s-a avut în vedere pedeapsa, s-a mers pe varianta gratierii integrale a pedepselor până la un anumit cuantum și după aceea peste acel cuantum grațiere parțială și pe natura infracțiunilor, în sensul că anumite infracțiuni prin natura lor pt fi exceptate de la grațiere. Proiectul vine cu aceste noutăți pe care eu le consider discriminatorii pentru că de exemplu la articolul 2, care prevede grațierea în parte, vizează practic grațierea pedepselor în funcție de situația condamnatului, de vârsta acestuia, însă se aplică pentru orice infracțiune.

R.: Cine ar putea să beneficieze de grațiere în acest caz?

D.R.: Dacă în primul articol spune că se grațiază pedepsele în întregime până la cinci ani indiferent de modalitatea de executare a pedepsei, art. 2 face vorbire de grațierea parțială a celor care au peste 60 de ani, a femeilor gravide, a celor care au în întreținere copii de până la cinci ani, fără ca să facă vreo diferență, asta înseamnă că se grațiază în întregime sau se grațiază jumătate din pedeapsă celor care îndeplinesc aceste condiții indiferent de natura infracțiunii, după aceea exceptează recidiviștii, indiferent de natura infracțiunilor comise. Recidiva este cauză generală, un caz în care se exceptează orice recidivist de la grațiere, indiferent de natura faptei anterioare sau ulterioare, după aceea prevede anumite infracțiuni care nu beneficiază de articolul 1, adică la care pedepsele nu se grațiază în întregime. Și aici legea este practic confuză. Dacă la primul articol spui că se grațiază în întregime pedepse până la cinci ani și după aceea îmi prezinți infracțiunile pentru care nu intervine grațierea, interpretând acest text, putem considera că aceste infracțiuni care sunt exceptate nu se grațiază în întregime că nu i se aplică art. 1, dar se pot grația parțial.

R.: Și ce fel de infracțiuni ar intra aici?

D.R.: Sunt foarte multe. Avem persoane care au vârsta de 60 de ani, sănătoase, dar dacă ai o condamnare de 20 de ani pentru omor și ai executat 10 ani, automat cealaltă jumătate se grațiază și ești eliberat, ceea ce nu mi se pare normal, deoarece din situațiile anterioare, și mă refer aici la cele două proiecte de grațiere anterioare, aceste infracțiuni au fost exceptate întotdeauna, infracțiunile cu violență și mai ales contra vieții. Această lege, după cum observați, are destule imperfecțiuni, ne dovedește faptul că proiectul nu a fost redactat de către specialiști. Pe de altă parte, în ceea ce privește scopul și aș vrea să fac câteva aprecieri, dacă citim expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență în care principalul motiv este decongestionarea penitenciarelor, scăderea numărului persoanelor care se află în detenție, pentru a li se respecta dreptul la viață, pentru a se micșora numărul de tratamente inumane și degradante aplicate, constatăm faptul că conținutul legii, ordonanței, contrazice acest scop pentru că în mediul penitenciar majoritatea persoanelor condamnate sunt pentru infracțiuni contra patrimoniului. Mă refer în special la furt, este infracțiunea cea mai frecvent săvârșită în România și prin urmare cele mai multe condamnări sunt pentru această infracțiuni. Aceasta este comisă de regulă de persoane între 20 și 50 de ani, aceasta este media, deci cei de 60 de ani mai puțin sunt în penitenciar pentru că au comis astfel de fapte. Atunci art. 3 alin. 4 exceptează de la grațiere furtul, pe de-o parte. Dintre cei care sunt condamnați pentru furt în penitenciar, jumătate dintre cei care se află în momentul de față sunt recidiviști, indiferent că este vorba de furt sau de altă infracțiune anterioară, deși majoritatea au recidivă tot la furt. Dacă adunăm condamnații recidiviști pentru furt sau alte infracțiuni cu condamnații pentru furt care nu sunt recidiviști, înseamnă cam trei sferturi din deținuții din penitenciar. În acest caz, pentru cine se aplică această ordonanță?

R.: În cazul acesta nu se mai decongestionează penitenciarele…

D.R.: Atunci cine va beneficia de clemență?! Practic, cel mai mare număr de deținuți nu vor beneficia. Atunci cum se va decongestiona penitenciarul? Pe de altă parte, ea are caracter discriminatoriu în raport cu alte proiecte de lege sau alte legi în care nu s-au exceptat anumite infracțiuni, care sunt exceptate aici. Aici este o chestiune de politică penală, care este făcută în momentul de față de Guvern prin ministerele de specialitate, anumite instituții pe care ar trebui să le avem, dar nu le mai avem, cum ar fi cel de Criminologie și structurile descentralizate care sunt implicate în studiul și în combaterea infracționalității, adică organele judiciare în sens larg, Poliție, Parchet, instanțe. Prin urmare, în funcție de fenomenul infracțional, pentru a se preveni și a se combate anumite infracțiuni acestea pot fi exceptate într-adevăr de la acest act de clemență. Vă puteți da seama că acest proiect de lege este făcut într-un alt scop decât cel pentru care a fost declarat în preambulul proiectului, în expunerea de motive.

R.: Se vehiculează ideea unui referendum. Ce putere poate avea un astfel de demers?

D.R.: Un referendum poate fi organizat pentru consultarea populației în probleme de interes național.

R.: Așa a fost și referendumul privind numărul de parlamentari, iar acesta nu s-a schimbat nici în ziua de astăzi, deși oamenii au făcut atunci o alegere…

D.R.: Vă dați seama că însuși acest lucru dovedește că el are un caracter consultativ. Dacă ar fi fost obligatoriu rezultatul referendumului, ar fi fost impus parlamentului în primul rând, care ar fi trebuit să se conformeze acestui rezultat și să adopte un act normativ prin care să se conformeze votului popular, ceea ce nu s-a întâmplat. Domeniile în care se poate organiza un referendum nu sunt prevăzute în Constituție, se pot discuta probleme de interes național. Asta înseamnă că inițiatorul referendumului are opțiunea de a considera ca aceasta este o problemă de interes național și că trebuie supusă unui referendum. Nimic nu interzice ca președintele României să inițieze procedura, cu consultarea Parlamentului, dar și consultarea este opțională, poate ține seama sau nu de decizia Parlamentului, inclusiv într-o astfel de problemă. Trebuie ca atunci când recurgi la o astfel de măsură să știi foarte bine ceea ce faci, pentru că cel care vine să voteze la referendum consider că ar trebui să știe ce votează, să aibă responsabilitatea și să perceapă despre ce este vorba. Dacă nu cunoști, nu ești în măsură să faci o analiză responsabilă și să-ți exerciți acel vot în cunoștință de cauză, aici e problema. Atâta timp cât nu există dezbateri publice corecte, atâta timp cât sunt dezbateri în care există doar scandal, o polemică între interlocutori și lucrurile nu sunt înțelese corect… Din toate dezbaterile pe care am reușit și eu cât de cât în ultima perioadă să le ascult la televizor, toată lumea vorbește, inclusiv politicieni și juriști! Ar trebui consultați inclusiv psihologii și mai ales cei din penitenciare, care cunosc cel mai bine situația și sunt cei mai în măsură să își expună un punct de vedere cu privire la un asemenea proiect. Grațierea este un act de clemență pentru condamnat, implicațiile sunt diverse, nu doar persoana lui este afectată, ci este vorba și de familiile acestuia. Sunt multe lucruri care pot fi punctate, ori nimeni nu a venit să puncteze ce înseamnă un act de clemență, ce înseamnă grațierea, care este istoria acestui act de clemență. Practic cred că își are rădăcinile în Antichitate, când se manifestau de regulă sub acte de grațiere individuală, care există și în prezent, dar este în atributul exclusiv al președintelui țării, să prezinte de-a lungul istoriei modalitatea în care au fost puse în practică astfel de acte de clemență. Nimeni nu a dorit să facă o chestie de genul acesta și este păcat pentru că astfel oamenii nu înțeleg despre ce este vorba, faptul că derogi de la regulă, în sensul că o adopți prin Ordonanță de Urgență deși ea se adoptă în mod firesc prin lege organică, dai un interes și această grabă denotă un interes, de asemenea conținutul ei are un caracter discriminatoriu și asta dovedește că e orientat pentru o anumită categorie. În mod clar eu pot să susțin o astfel de poziție, că beneficiarii acestei ordonanțe sunt o anumită categorie de persoane, pentru că nu își atinge scopul urmărit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here