Subcomisarul Georgian Anton este, de aproximativ trei luni, împuternicit la comanda Biroului Rutier Ploiești. Într-un interviu acordat reporterilor ziarului Incomod, Anton a vorbit despre ce anume l-a determinat să dea la Școala de Poliție, despre cele mai grele clipe pe care le întâmpină la muncă, despre momentele care îi aduc satisfacție, dar și despre problematica traficului din Ploiești.

Reporter: În primul rând, vă rog să vă prezentați.

Georgian Anton: Sunt subcomisar Georgian Anton, ofițer de poliție în cadrul Biroului Rutier, începând cu 1 iulie 2016 am fost împuternicit șeful Biroului. Ca și polițist sunt din 1995, pe 6 ianuarie, promoție de la Școala de Subofițeri, cum se numea la acea vreme, Vasile Lascăr, Câmpina. Începând cu 9 ianuarie, acel an, am intrat și am început să activez ca polițist în cadrul IJP Prahova. Vârsta – 42 de ani, căsătorit, un copil în vârstă de 13 ani, un băiețel.

R.: Dintotdeauna v-ați dorit să fiți polițist, sau a fost o conjunctură de moment?

G.A.: Nu pot să spun că a fost o conjunctură, a fost o dorință foarte arzătoare a mea. În ‘92 am terminat Liceul Ion Luca Caragiale din Ploiești, deși sunt din Boldești Scăeni, fapt pentru care nu am urmat cursurile unei facultăți, am preferat să stau un an de zile, să mă pregătesc pentru școala de poliție. Am simțit chemarea, vocația, am avut discuții cu părinții. Sunt singurul copil la părinți, nu am avut nici în familie pe nimeni polițist, dar în sufletul meu am simțit această vocație. Părinții nu au fost de acord la acea vreme, am purtat niște discuții în contradictoriu și le-am spus să mă lase să urmez ce-mi dictează sufletul și ce simt eu că e făcut pentru mine.

R.: De-a lungul carierei ați fost doar la Rutieră sau ați activat și în alte servicii?

G.A.: Ca oricare pot să spun, am plecat de jos. Am fost repartizat după absolvirea școlii de agenți și am început ca agent de ordine publică în cadrul Poliției Boldești Scăeni, deci la mine în oraș. Am lucrat șase ani și jumătate acolo.

R: Care a fost intervenția cea mai dificilă la care ați luat parte?

G.A.: Dificile… sunt anumite situații întâlnite în munca de polițist, anumite cauze la care am participat, unele mai complexe, altele mai puțin, dar fiecare își are un specific anume. Am trecut de la agent de Ordine Publică la Rutieră în anul 2002, pe 8 mai. Au fost foarte multe, am participat la fel de fel de activități specifice muncii de poliție. Am participat cu ofițerii de judiciar la percheziții, la razii, la arestări, în fel de fel de cauze complexe. Am participat la cercetarea unor infracțiuni de tâlhărie, de spargeri de magazine. Îmi aduc aminte, când eram la Poliția Boldești, au fost arestați aproximativ 15 inși, spărgători pe Valea Teleajenului și prin alte localități din județul Prahova. Și munca a plecat de la noi, de la lucrătorii Poliției Boldești, la care am participat și eu, într-un procent mai mic la acea vreme. Am fost în stradă atâția ani de zile, și ca ofițer de Poliție Rutieră, în foarte multe momente am participat și am coordonat activități în stradă, alături de colegii mei, la acțiuni. Personal nu am avut un asemenea eveniment, extrem de dificil. Într-adevăr, unii devin mai agresivi, în special cei care sunt la acel moment depistați și au săvârșit anumite contravenții sau infracțiuni. De obicei, cei aflați sub influența băuturilor alcoolice într-un stadiu mai avansat devin mai recalcitranți. Dar permanent le-am gestionat, nu am avut o situație care să degenereze într-o stare de conflict sau să fim noi implicați într-o situație de genul.

R.: Vi s-a întâmplat ca la un control să vă loviți de “piloșii” care spun că vor să dea un telefon?

G.A.: Sunt situații care au fost, să zic, mai la tot pasul. Dar am fost un om care mi-am impus punctul de vedere, am fost foarte ferm și strict în ceea ce privește respectarea legii. Am încercat să fiu un lucrător de poliție cu coloană vertebrală și nu am acceptat să se arate cu degetul spre mine că aș fi un polițist care nu își face datoria. Cine mă cunoaște, în acești aproape 22 de ani de meserie, eu tind să cred că are o părere personală că mi-am făcut datoria. Îi las pe alții să aprecieze, dar eu așa cred.

R.: Ceva ce v-a impresionat plăcut de-a lungul carierei?

G.A.: Ca polițist, e o părere personală, dar tind să cred că e în sufletul tuturor polițiștilor, cea mai mare satisfacție o ai când omul pleacă mulțumit. Și nu discutăm de Rutieră, că aici întotdeauna omul este sancționat. Dar sunt situații când modul în care ai cercetat un accident, cum ai dus la aflarea adevărul, în accidentele unde au mai fost situații cu părăsirea locului de către conducătorul auto respectiv și ulterior identificarea acestuia în urma activităților noastre desfășurate, a muncii prestate, a statului peste program pentru a duce la bun sfârșit. Iar omul vine și-i spui că ai găsit autorul și-i vezi pe chip acea bucurie că i-ai rezolvat problema, aceea este pentru mine cea mai mare satisfacție, când omul te apreciază, pe urmă te întâlnește pe stradă, te salută și îți spune “tot respectul pentru ceea ce ați făcut”. Aceea este, din punctul meu de vedere, cea mai mare satisfacție!

R.: Cum este să mergeți la un accident grav? Cum faceți delimitarea dintre partea umană, când vă pare rău de tragedia produsă, și dintre faptul că trebuie să vă faceți treaba?

G.A.: Ați atins un punct sensibil. Eu sunt o fire emotivă, par eu un pic mai impulsiv și un pic poate și prin timbrul vocal, fiind foarte ferm, foarte strict. Dar de felul meu sunt extrem de sensibil și milos. Dar toată lumea a ajuns la concluzia că la cercetarea accidentului arăt o latură extremă față de această sensibilitate. Mă duc la doctor, mi-e frică de o injecție, dacă mă tai la un deget, de asemenea mă fac palid, dar acolo am mers pe ideea și tind să cred că este o chestie de la Dumnezeu, sufletească, prin natura meseriei, că trebuie să-mi fac treaba cât mai bine, trebuie să gestionez cât mai bine situația respectivă, să îmi coordonez foarte bine lucrătorii, pentru că sunt cel care conduce echipa de cercetare. Am participat la accidente cu patru morți, găsiți în mașină. Este o chestie care te marchează în suflet, dar le-am gestionat extrem de bine și nu am avut reproșuri. Și apropo de ce spuneați cu chestia sensibilă, situație când pot să spun că nu mai sunt polițist și mă simt foarte neajutorat, extrem de impresionat de ceea ce se întâmplă, situațiile când au venit rudele persoanelor decedate să le dăm documentele necesare pentru a merge la Medicina Legală sau la primărie să scoată certificatul. Vă spun că în acele momente nu pot să vorbesc. Când vezi durerea omului și e vorba de un copil, un tânăr, 18-20 de ani și vine mama, vine tatăl, vin rudele, este o chestie…

R.: Ați fost pus în situația de a fi cel care dă vestea proastă?

G.A.: Da. De obicei se dă vestea telefonic, erau situații când era vorba de persoane din alte județe și nu puteam să mergem acolo. Au fost situații când într-adevăr am luat legătura cu lucrătorii de poliție din acea localitate ca să sprijine acțiunea. Sincer să vă spun, am cam evitat. Efectiv, nu știi ce să-i spui omului.

R.: Există o procedură internă? Sunteți învățați cum să transmiteți aceste informații?

G.A.: De obicei am luat legătura cu Biroul de Presă și de aici s-a făcut o comunicare, alături de ofițerul psiholog, asta fiind în urmă cu câțiva ani. Mai nou, există această conexiune, zvonurile circulă foarte repede, știința a evoluat, telefoane, mesaje și de multe ori rudele vin singure la noi. Dacă cineva nu mai răspunde la telefon, rudele își pun întrebări și până la urmă află. De obicei nu dăm vestea direct, încercăm să nu fim noi aceia, spunem că victima este la spital, pentru că fiind într-o instituție medicală, dacă rudele află acolo și li se face rău, imediat pot primi îngrijiri medicale. Este mai firesc să meargă la spital, iar Spitalul Județean de la noi are un medic psiholog care vine și comunică ce s-a întâmplat.

R.: Referitor la orașul Ploiești, acum. Cum este acesta din punctul de vedere al polițiștilor Biroului Rutier? Este un oraș bine organizat?

G.A.: Eu vin ca lucrător de poliție rutieră de la Biroul Drumuri Naționale. Nu că nu aș cunoaște Ploieștiul, dar nu-l cunosc în esență, cum am început să-l cunosc acum de când am venit la acest Birou. La acest moment vă pot spune că Ploieștiul dispune de o rețea stradală care a fost reabilitată și știm foarte bine problematica cu cele două linii de tramvai. S-au reabilitat arterele principale care, la acel moment, al lucrărilor, au dus la o aglomerare a traficului. Acum s-a decongestionat. Din punctul meu de vedere nu sunt probleme.

R.: Care ar fi zonele “fierbinți”?

G.A.: Le întâlnim unde sunt acele noduri, gen Gara de Sud, unde este un trafic foarte mare, este și autogara care face legătura între transportul public de persoane cu cel pentru comune, acolo fiind terminalul, în zona Podul Înalt de asemenea ieșirea către Centura de Vest este mai aglomerată.

R.: Zonele din Ploiești cu cele mai multe accidente sunt și zonele cele mai aglomerate. Acolo șoferii tind să nu mai aibă răbdare în trafic, sau care sunt cauzele principale ale accidentelor?

G.A.: Nu merg pe acest considerent. Un accident este din culpă, nimeni nu vrea. Este o chestie de moment, o fracțiune de secundă de neatenție care poate genera un accident rutier cu victimă. Într-un oraș ca Ploieștiul, cele mai frecvente cauze sunt nerespectarea normelor privind prioritatea de trecere a pietonilor, abaterile bicicliștilor, în special pe arterele mai mărginașe, care fac legături cu localitățile limitrofe municipiului Ploiești, iar oamenii sunt obișnuiți să folosească bicicleta ca mijloc de deplasare și în anumite situații au fost implicați în accidente, viteza neadaptată, dar aceasta nu este catalogată ca fiind viteză excesivă. Este o latură unde conducătorul auto nu folosește cum trebuie viteza pe acel sector de drum. Adică poți circula cu 40-50 km/h unde este o limită legală, dar unde este o curbă mai strânsă, într-un sector, viteza trebuie adaptată la condițiile de drum. Este un oraș unde este trafic, este un municipiu destul de complex și din punct de vedere rutier, dar părerea mea personală este că gestionăm din punct de vedere rutier destul de bine situația.

R.: Avem intersecții unde în trecut erau semafoare, iar după reabilitarea liniei de tramvai nu au mai fost puse în funcțiune, cum se întâmplă în zona Hotelului Prahova sau în zona Ofelia, din Malu Roșu, iar aici șoferii se plâng că stau mult în intersecție.

G.A.: Știu de aceste “zis probleme”, dar din punctul meu de vedere nu sunt probleme. Din moment ce avem o zonă, o intersecție bine reglementată prin indicatoare rutiere și marcaje… Se fac analize pertinente, aceste aspecte sunt discutate în cadrul Primăriei, aceasta fiind administratorul drumului public, în acea comisie tehnică de siguranța populației, unde mai mulți specialiști, la care participă și Poliția Rutieră, discută toate problemele pertinente sesizate de cetățeni sau de presă. Atunci analizăm și tragem o concluzie. Sunt specialiști în domeniu pe linie de sistematizare, de trafic, noi, Poliția Rutieră supunem și noi atenției, le discutăm pertinent, foarte obiectiv și tragem concluzii. Nu cred că sunt probleme care să sufoce pentru că sunt analizate de noi permanent, în stradă.

R.: Cum este viața polițistului din punctul de vedere al faptului că, indiferent dacă afară este caniculă sau ger, trebuie să stea în intersecție să dirijeze traficul?

G.A.: Mă bucur că ați ridicat și această problemă. Din păcate, munca de rutieră, din exterior, pare foarte frumoasă. Omul te percepe în anumite poziții: “e polițistul rău că mă sancționează că nu port centură, că am depășit viteza legală, că am trecut pe roșu și așa mai departe”. Pe cealaltă latură, suntem permanent în stradă. Aceasta este menirea polițistului rutier. În momentul în care ne-am asumat funcția, am conștientizat că dacă ne place la Rutieră trebuie să ne asumăm anumite chestiuni. Din ceea ce vedeți, suntem cu ștate vechi ca să zic așa și n-am renunțat. Ne-am adaptat, suntem conștienți că trebuie să ne facem treaba cât mai bine și suportăm.

R.: Oamenii cum vă percep? Sunt mai mulți cei recalcitranți, sau cei înțelegători?

G.A.: În mare parte, oamenii au început să conștientizeze că fără Poliție Rutieră nu se poate și în cele mai multe situații pe care personal le-am întâlnit, oamenii au fost de acord cu o acțiune cu forțe mărite, cu un filtru total pe timp de zi sau de noapte sau la anumite intervale. În mare parte, oamenii au fost în sprijinul nostru. Chiar dacă unii au fost sancționați, oamenii au înțeles că aceasta ne este menirea de polițiști rutieri.

R.: Cum este să fiți șeful Biroului Rutier Ploiești?

G.A.: Este o experiență, un examen al vieții. Este destul de greu, dar până în prezent, în aceste trei luni de zile, eu zic că mi-am făcut treaba bine și încerc să o fac și mai bine. Vreau să trec acest examen și să demonstrez că pot. Mă simt încă tânăr, în putere, asta îmi și doresc de la Dumnezeu, sănătate, putere de muncă și să pot să-mi fac treaba cât mai bine alături de colegii mei, să gestionăm foarte bine problematica pe linie rutieră, iar dumneavoastră, din presă, alături de cetățeni, să fiți mulțumiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here