fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

INTERVIU. Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: „Am învăţat multe lucruri de la adversarii noştri politici”

Citește Și

- Reclamă -

Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova şi candidat pentru un nou mandat la conducerea filialei judeţene, a vorbit în cadrul unui interviu acordat deprahova.ro despre perioada mai mult sau mai puţin tumultoasă prin care partidul a trecut şi trece în acest moment. Practic, liderul liberalilor prahoveni a vorbit despre trecutul, prezentul şi viitorul Partidului Naţional Libera.

Reporter: Domnule preşedinte Iulian Dumitrescu, a trecut mai mult de un an de când aţi preluat conducerea PNL Prahova. În acest timp, aţi gestionat perioada de fuziune cu PDL şi aţi condus filiala prahoveană în două campanii electorale, respectiv alegerile locale şi cele parlamentare.  Cum au fost acest an pentru dumneavoastră  ?

- Reclamă -

Iulian Dumitrescu: A fost un an bun, cred că asta e de spus când duci la capăt nişte planuri cu succes. În acelaşi timp, a fost un an extrem de interesant. Am întâlnit şi am ascultat mii, dacă nu chiar zeci de mii de prahoveni care se raportează la PNL cu încredere şi speranţă. Am ajuns să cunosc, la nivel de detaliu, problemele din fiecare cartier, din fiecare sat din judeţul Prahova. Am învăţat multe lucruri de la colegii mei din PNL Prahova, dar şi de la adversarii noştri politici. A fost un an bun, dar mai am multe lucruri de oferit prahovenilor şi Partidului Naţional Liberal.

R: Ce s-a schimbat în PNL Prahova din momentul în care aţi fost numit preşedintele filialei?

I.D: Încă de la început, în calitate de preşedinte al filialei am luat decizii şi mi-am asumat aceste decizii. Printre schimbările pe care am reuşit să le impun, cea mai importantă este legată de atmosferă.  Acum facem echipă, avem încredere unii în alţii, avem nevoie unii de ceilalţi, cred că am reuşit să îi conving pe colegii mei că atunci când lucrăm împreună pentru un obiectiv suntem mai puternici decât când ne certăm unii cu alţii. La capitolul schimbări, aş aminti şi faptul că nu încurc prietenia cu performanţa şi că nu am fost niciodată împresionat de oamenii care altă treabă nu au decât să mai găsească o scamă pe haina şefului.

- Reclamă -

R: Pentru că rezultatele muncii unei filiale se reflectă în numărul de voturi obţinute, trăgând linie acum, sunteţi mulţumit de rezultatele pe care PNL le-a obţinut în judeţ?

I.D : Scorul pe care PNL Prahova l-a obţinut la alegerile locale şi la cele parlamentare de anul trecut are o dublă semnificaţie. Pe de-o parte, forţa PNL în Prahova a crescut semnificativ, gândiţi-vă , de exemplu, că am mers la locale umăr la umăr cu PSD şi că am câştigat Ploieştiul. Pe de altă parte, rezultatelePNL Prahova aşează organizaţia între primele filiale liberale din ţară. Avem 55 de primari în judeţ dintr-un total de 104, dintre care 2 primari de municipii şi  de oraşe. Cu toate acestea, mi-aş fi dorit, trebuie să recunosc,  să câştigăm preşedinţia Consiliului Judeţean şi să avem mai mulţi parlamentari PNL .

R: Dacă aţi putea, v-aţi dori să daţi timpul înapoi pentru a schimba vreo decizie pe care aţi luat-o iar acum o regretaţi ? Dacă da, care ar fi aceasta?

I.D: Sigur aş schimba câţiva dintre candidaţi în localităţile în care nu avem primar. Nu pe toţi. Era loc de mai bine chiar şi pe listele de consilieri. Vezi altfel lucrurile după ce trece timpul, dar dacă astăzi ar fi alegeri, nu aş mai face nicio referire la Dacian Cioloş. În plus, aş aloca mai mult timp demontării promisiunilor aberante ale PSD, multe dintre ele transformate astăzi în politici care îi vor îndatora pe copiii noştri şi vor pune economia României pe butuci.

- Reclamă -

R: În acest moment se pregătesc alegeri în Partidul Naţional Liberal la nivelul tuturor structurilor de conducere. Totodată se punctează faptul că este nevoie de o reformare a partidului. Consideraţi că este nevoie de aşa ceva şi la nivelul filialei pe care o conduceţi?

I.D: Am fost unul dintre promotorii, la nivelul conducerii partidului, a alegerilor de jos în sus. Baza partidului doreşte, fără îndoială, succesul PNL, motiv pentru care îi dă la o parte pe liderii care nu au performat şi îşi pune lideri care deschid perspective. Asta se întâmplă şi în Prahova în acest moment, mai întâi alegeri în organizaţiile locale, şi mai apoi la judeţ. La nivel naţional, conducerea PNL a demisionat după un rezultat mult sub aşteptări la parlamentare şi urmează să alegem o echipă nouă, care să ne convingă că duce partidul spre succes.

R: Aţi anunţat faptul că veţi candida pentru un nou mandat de preşedinte al PNL Prahova şi se pare că nu va exista un contracandidat. Cum va arăta echipa pe care o propuneţi liberalilor prahoveni? Vom vedea oameni noi în Biroul Politic Judeţean?

I.D:  Să ştiţi că nu este uşor să conduci o organizaţie PNL precum cea din Prahova. Judeţul Prahova are peste 750 de mii de locuitori, pe când judeţul Sălaj, de exemplu, are 225 de mii de locuitori. Simplist spus, avem cel puţin de trei ori mai multe probleme. Dar mie îmi plac provocările şi, aşa cum am dovedit, pot să îmi asum sarcini extrem de dificile şi să le rezolv cu succes. În ceea ce priveşte echipa de conducere, ea va fi rezultatul alegerilor democratice, de jos în sus, din organizaţie. Sunt convins că liberalii din Prahova au suficientă înţelepciune încât să îşi aleagă o echipă de conducere care să ducă organiizaţaţia la un nivel mai mare de performanţă.

R:Care va fi prima decizie la care vă gândiţi să o luaţi în momentul în care veţi primi un nou mandat ?

I.D:  Sunt foarte multe lucruri de făcut. În primul rând, trebuie să mă asigur că cei aleşi îşi îndeplinesc promisiunile cu care au luat voturi. E o chestiune de resurse, de oportunităţi, de management şi de voinţă politică. Apoi trebuie să ne pregătim din timp candidaţi pentru următoarele alegeri. Mă mai preocupă o chestiune, e greu să stai în opoziţie, membrii partidului trebuie ajutaţi să treacă peste această perioadă şi motivaţi să dea ce au mai bun la următoarele runde de alegeri.

R: Ce planuri aveţi pentru viitor din punct de vedere politic?

Avem foarte multe lucruri de făcut în Prahova, însă, aşa cum s-a văzut la alegerile parlamentare, aici putem să facem noi orice dacă partidul alege o strategie greşită. În consecinţă, în perspectiva alegerilor pentru conducerea PNL, vreau să acced într-o poziţie de conducere din care să am un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte viitorul partidului. Sunt hotărât să fac tot ce pot astfel încât PNL să câştige, la nivel naţional şi în Prahova, următoarele runde de alegeri.

I.D: În final, vă propun să vorbim puţin despre echipa Partidului Naţional Liberal de la Ploieşti. Mai precis, vă propun să vorbim despre echipa primarului Adrian Dobre.  Ce părere aveţi despre ea?

Şi organizaţia PNL din Ploieşti este o organizaţie vie, care îşi alege singură o conducere ce promite un viitor mai bun. După alegerile din Ploieşti, vom ştii exact cum arată echipa de conducere municipală a PNL. În ceea ce îl priveşte pe Adrian Dobre, eu am mare încredere în el şi sper să confirme şi pe mai departe în administraţie şi în politică. Vă spuneam că eu sunt un om care îşi evaluează echipa în funcţie de rezultate, ori Adrian Dobre a câştigat Primăria Municipiului Ploieşti, motiv pentru care consider că merită să conducă şi pe mai departe organizaţia PNL din capitala de judeţ.

Sursa: www.deprahova.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Primarul Ioana Neagu candidează pentru un nou mandat în Valea Călugărească din partea PSD

Ioana Neagu, actualul primar al comunei Valea Călugărească, a trecut la PSD.Ea este pregătită să își continue misiunea...
Sari la conținut